Imagini de la întâlnirea greilor lumii! Joe Biden şi Xi Jinping, prima strângere de mână de la alegerea preşedintelui american

Preşedintele SUA, Joe Biden, şi omologul său chinez, Xi Jinping, s-au întâlnit luni în Bali pentru prima dată de la alegerea preşedintelui american, în urmă cu un an, într-o încercare de a reînnoda dialogul dintre cele două mai puteri, în pofida tensiunilor puternice în privinţa statutului insulei Taiwan.

Cei doi lideri şi-au strâns mâinile în faţa jurnaliștilor, într-un hotel din insula Bali, în ajunul summitului G20, de la care președintele Rusiei, Vladimir Putin, lipsește.

Întâlnirea are loc pe fondul mai multor teme ce situează pe poziţii diferite cele două ţări, între care refuzul Beijingului de a condamna invazia Rusiei în Ucraina, comerţul, situaţia drepturilor omului în Xinjiang sau dosarul legat de Coreea de Nord.

În timp ce Washingtonul acuză China de practici comerciale coercitive, administrația lui Xi Jinping reclamă restricții semnificative ale SUA asupra sectorului tehnologic emergent al Chinei.

”Îmi pare bine să vă văd”, i-a spus președintele Chinei lui Biden, conform CNN.

La discuțiile alături de delegațiile lor, cei doi lideri au fost singurii dintre oficialii prezenți în sală care nu au avut mască de protecție.

  • ”Mă angajez să menţin linii de comunicare deschise între noi, personal şi între guvernele noastre, la toate nivelurile”, a spus Biden în deschiderea întâlnirii.
  • ”Ca lideri ai primelor două ţări, trebuie să trasăm cursul potrivit al relaţiei Statelor Unite cu China. Trebuie să găsim direcţia potrivită a relaţiei bilaterale care să o facă avanseze şi să o ridice”, a afirmat președintele Chinei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed