În ce condiții vrea Ion Țiriac să investească zeci de milioane de euro în fotbalul românesc! Pe mâna cui mare antrenor român ar merge și care e clubul său preferat

0

Cu investiții în sporturi precum tenis de camp, hochei ori înot, Ion Țiriac anunță că s-ar implica și în fotbal. Miliardarul (84 de ani) s-ar arăta interesat de finanțarea unui club de fotbal preferat, care să se numească tot Dinamo, fie și Brașov, dar cu o condiție.

Fostul sportiv, omul de afaceri spune că , dacă Mircea Lucescu ar accepta să preia clubul ori să inventeze unul nou, l-ar finanța necondiționat. În urmă cu maio bine de 60 de ani, Ion Țiriac a fost legitimat la Dinamo București, echipă al cărei susținător continuă să fie în ciuda regresului clubului de fotbal.

 Ion Țiriac, deschis să investească zeci de milioane în fotbalul românesc! ”Am avut un prânz extraordinar de plăcut, am stat chiar vreo două ore, cu un prieten de-ai mei, care știe mai mult fotbal ca mine. L-am întrebat de Dinamo. Nenea Mircea mi-a spus despre ce e vorba.  Dacă mâine dimineață, la vârsta pe care o are, Mircea Lucescu îmi zice: «Tabula rasa, facem o echipă care să se numească Dinamo Brașov, Dinamo Tărlungeni, un Dinamo», la asta m-aș băga cu nenea Mircea Lucescu”, spune românul care are o polivalență de afaceri.

În ce condiții vrea Ion Țiriac să investească zeci de milioane de euro în fotbal! ”Aş face reguli drastice să-i ajute pe tinerii aceştia de aici să sară treapta de la Divizia I, până la una regulară. În Europa sunt cinci sporturi. E fotbal pe primul loc, fotbal pe doi, fotbal pe trei, fotbal pe patru şi după vine tenisul. Noi în fotbal suntem astăzi cum suntem, foarte în urmă”, a adăugat fostul mare tenismen ce s-a întâlnit după 58 de ani, cu foștii săi colegi din echipa națională de hochei a României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.