În plină iarnă, în Capitală 1.129 de blocuri rămân fără apă caldă și căldură

Peste 1.100 de blocuri din sectoarele 1, 2, 5 și 6 din București sunt afectate de o avarie majoră care a avut loc marți, în jurul orei 9, în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica.

În urma avariei, 1.129 de blocuri din București au rămas fără apă caldă și căldură, marți, conform informațiilor transmise de Termoenergetica în aplicația TermoAlert.

Se pare că avaria a survenit marți dimineață, pe magistrala Grozăvești-Grivița, și ea a avut impact și asupra instalațiilor de producere a energiei electrice și termice. Aceasta a determinat oprirea forțată a CET Grozăvești. Cum în condițiile temperaturilor reduse crește pericolul de îngheț în instalații, care se pot „sparge”, echipele de la ELCEN, operatorul CET Grozăvești au luat deja măsuri rapide pentru a preveni o situație de îngheț, conform Economica.net.

Conform graficului Termoenergetica, alimentarea cu energie termică a blocurilor afectate ar urma să fie făcută cel mai târziu marți seară, la ora 23.30.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed