Iniţiativa lui Obama de creştere a salariului minim provoacă intense dezbateri în SUA

‘Voi continua să fac presiuni ca salariul minim să crească şi să permită familiilor americane un trai decent’, a reafirmat Barack Obama la începutul lunii martie, după ce în discursul despre Starea Naţiunii rostit la jumătatea lui februarie s-a angajat să-l crească de la 7,5 la 9 dolari pe oră.

 

Spre deosebire de Franţa, unde salariul minim este indexat în fiecare an la 1 ianuarie, în Statele Unite acesta nu este indexat cu inflaţia şi poate stagna timp de mulţi ani. Ultima creştere a acestui salariu, de 10,6%, s-a produs în luna iulie 2009. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Muncii, în SUA salariul minim reprezintă numai 38% din salariul mediu, în timp ce în Franţa acest procent este de 60% şi în Marea Britanie de 46,1%.

 

În timp ce republicanii se opun acestei creşteri, populaţia americană pare să o sprijine, 71% dintre persoanele participante la un sondaj susţinând iniţiativa lui Obama. În schimb, mediul de afaceri este mai puţin favorabil. Astfel, foarte conservatoarea Cameră de Comerţ americană consideră că măsura ar afecta micile întreprinderi, care nu vor putea să susţină o creştere a salariilor şi în consecinţă vor restrânge angajările.

 

Dar efectul concretizării acestei propuneri va fi atenuat de complexitatea sistemului american. Cele mai multe state americane au propriul salariu minim, în unele cazuri mai mare de 7,25 dolari pe oră, iar unii angajaţi nu au dreptul să-l încaseze.

 

Ioana Marinescu, economistă la Universitatea din Chicago, susţine această iniţiativă cu argumentul că o creştere salarială va încuraja consumul fără să afecteze companiile. ‘Salariaţii slab plătiţi sunt tentaţi să-şi caute un alt loc de muncă, ceea ce implică costuri cu recrutarea şi formarea noilor angajaţi. Prin creşterea salariilor, companiile vor reduce o parte din aceste costuri’, explică ea enunţând un alt argument în favoarea creşterii salariului minim.

 

Potrivit lui William Spriggs, economist şef al sindicatului AFL-CIO, ce reprezintă 12 milioane de salariaţi, o creştere a salariului minim ar reduce decalajul salarizării între sexe, în prezent 62% dintre cei 3,8 milioane de angajaţi plătiţi cu acest salariu fiind femei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed