INS: Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, a crescut, în termeni nominali, în primul semestru, ca serie brută, cu 26%

” În perioada 1.I-30.VI.2022 comparativ cu perioada 1.I-30.VI.2021, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 26%, datorită creşterilor înregistrate la cifra de afaceri din: activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+44%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+25%), activităţile de transporturi (+24,8%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+16,1%) şi activitǎţile de comunicaţii (+9,7%)”, arată datele INS.

În perioada 1.I-30.VI.2022 comparativ cu perioada 1.I-30.VI.2021, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 25%.

Iunie 2022 comparativ cu mai 2022

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, în luna iunie 2022, comparativ cu luna precedentă, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 5,8%, datorită creşterii cifrei de afaceri din activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+14,3%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+6,3%), activităţile de transporturi (+2,4%), activităţile de comunicaţii (+2,1%) şi din activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+0,2%).

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iunie 2022, comparativ cu luna precedentă, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 2,3%.

Iunie 2022 comparativ cu iunie 2021

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, în luna iunie 2022, comparativ cu luna iunie 2021, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 29,5%, datorită creşterii cifrei de afaceri din activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+51,5%), activităţile de transporturi (+28,1%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+28%), activităţile de comunicaţii (+11,2%) şi din activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+6,8%).

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iunie 2022, comparativ cu luna iunie 2021, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 29,2%.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed