Isărescu, atacat de un senator PNL: „Nu ţi-e ruşine?”

„Din acelaşi registru, dl Isărescu face din nou trimitere la Legea care l-a tulburat profund: Darea în plată! Nu legea i-a ajutat pe împrumutaţii în pragul dezastrului, zice Guru, soluţionarea situaţiilor dramatice a venit în urma simplului sfat dat de el ca oamenii să negocieze cu băncile. Nu ţi-e ruşine?, l-aş întreba, dacă l-aş bănui că mai are vreo urmă de ruşine! Toate negocierile cu băncile de până la apariţia Legii n-au fost altceva decât noi mijloace de a-i împovăra şi mai mult pe împrumutaţi, în beneficiul băncilor.
Da, e adevărat, după apariţia Legii Dării în plată băncile au negociat pentru că apăruse, cum spuneam atunci, levierul care să le oblige să negocieze cu adevărat! Decizia istorică a Curţii Constituţionale obligă acum şi instanţele să reechilibreze contractele, dacă băncile nu fac asta de bună voie! Specialistul Isărescu – mai nou expert şi în constituţionalitate – a fost convins tot timpul şi a spus public că Legea va fi declarată neconstituţională şi, ca atare, nu se va aplica”, a scris senatorul, pe contul său de Facebook.

 

Totodată, politicianul cere modificarea statutului BNR şi un audit asupra conducerii BNR: „E un nou prilej să afirm că e nevoie de o analiză profundă a Parlamentului în legătură cu echipa din fruntea BNR şi din perspectiva competenţei şi din perspectiva jocurilor pe care le practică! E, de asemenea nevoie, să modificăm Statul BNR astfel încât să răspundă şi ei, iniţiaţii, pentru faptele lor!”

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed