money.ro
EuropaTheodora Șutiu

Italia merge contra curentului și devine magnet pentru miliardarii lumii

Publicat la 07.09.2025, 05:30:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Italia merge contra curentului și devine magnet pentru miliardarii lumii

Italia magnet pentru miliardarii lumii prin regimul său fiscal și prin stilul de viață „la dolce vita”. În timp ce alte state înăspresc taxele pentru ultra-bogați, Italia le oferă o taxă unică de 200.000 de euro pe veniturile din străinătate, atrăgând astfel elitele financiare și culturale la Milano, Roma sau pe malurile lacurilor din nord.

Italia magnet pentru miliardarii lumii datorită taxei forfetare

Regimul fiscal introdus în 2017, care permite plata unei contribuții fixe anuale, a devenit un stimul major pentru relocarea super-bogaților. Chiar și după dublarea sumei la 200.000 de euro în 2024, cererea pentru rezidență în Italia rămâne ridicată.

Henley & Partners estimează că numărul noilor rezidenți cu avere ridicată va ajunge la 3.600 în 2025. Printre cei care au ales Italia se numără Nassef Sawiris, cel mai bogat egiptean și coproprietar Aston Villa, dar și Richard Gnodde, vicepreședinte Goldman Sachs, potrivit Antena 3 CNN.

Boomul milionarilor la Milano

Milano a devenit epicentrul acestui fenomen. Pe lângă statutul său de hub financiar și capitală a modei, orașul atrage noi cluburi private exclusiviste precum The Wilde sau Casa Cipriani. Prețurile imobiliare au crescut cu aproape 49% din 2017, mult peste media națională de 10,9%.

Conform Knight Frank, piața imobiliară de lux din Milano va continua să urce cu încă 3,5% în 2025. Zonele preferate rămân centrul orașului, Lacul Como, Toscana și Riviera Italiană.

Fenomenul nu este izolat: migrația milionarilor aproape s-a triplat în ultimul deceniu. Franța analizează reintroducerea impozitului pe avere, Elveția discută creșterea taxei pe moștenire, iar Marea Britanie a eliminat regimul „non-dom” în 2024, determinând un exod al bancherilor spre Milano.

Atracția Italiei constă în simplitatea mecanismului: o taxă unică, stabilitate fiscală pe termen lung (până la 15 ani) și un mediu economic și cultural prietenos cu investițiile.

Critici și oportunități

Deși aportul fiscal direct este modest comparativ cu deficitul Italiei, mediul de afaceri mizează pe efectele pozitive indirecte: investiții în imobiliare, servicii, ospitalitate și finanțe.

Anna Cipriani, directoare la Casa Cipriani Milano, spune că fenomenul este „o roată care continuă să se învârtă”: fiecare nou rezident aduce investiții, afaceri și locuri de muncă.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite