James Hetfield, co-fondatorul legendarei trupei Metallica și unul dintre cei mai apreciați soliști din istoria rock-ului, împlinește astăzi 60 de ani.
Fani din întreaga lume au cumpărat bilete pentru a-i cânta ”La mulți ani!” celui mai mare frontman din metal, mâine, dar și duminică, în New Jersey, unde Metallica a ”poposit” cu ineditul turneu M72.
Pentru memorabila întâlnire concertistică s-au vândut biletele încă de la anunțarea turneului. Solist, chitarist și compozitor, James Hetfield are descendențe germane, britanice, irlandeze și scoțiene. S-a născut într-o familie modestă, tatăl său fiind șofer de camion iar mama sa cântăreață de muzică lirică. Amândoi adepți ai cultulului Christian Science ce și-a pus amprenta asupra vieții lui James și multor din piesele sale celebre. Primul job al solistului care are o avere de peste 300 milioane de dolari, a fost om de serviciu. Din sutele de concerte susținute cu faimosul său rockband, în 1992, pe Stadionul Olimpic din Motreal, James a intrat în spațiul pirotehnic chiar în timpul activării artificiilor.

James Hetfield împlinește astăzi 60 de ani! Are o avere de peste 300 de milioane $ iar primul său job a fost ca om de serviciu






