Judecătorii vor avea acces la datele de contact ale părţilor din procese, pentru a le cita mai uşor

Mai mult, secretarul de stat în Ministerul Justiţiei a spus, luni, în cadrul conferinţei de presă, că după intrarea în vigoare a acestei legi nu vor mai fi probleme cu citările. Astfel, proiectul de lege prevede că procesele nu se vor amâna, ca până acum, din cauza viciilor de citare. Dacă citaţia a ajuns la persoana căreia îi era adresată, procedura este îndeplinită, „pentru că acesta e scopul ei, nu să vedem dacă îi lipseşte o ştampilă”, a adăugat Barac.

România a fost condamnată la CEDO în nenumărate rânduri, din cauza perioadei lungi de soluţionare a proceselor. Unul dintre motivele duratei mari a proceselor este procedura de citare. Potrivit legislaţiei în vigoare, chiar dacă destinatarul a primit citaţia şi, în consecinţă, a fost înştiinţat despre proces, dacă aceasta nu este corect completată sau există o altă problemă cu documentul, procedura nu este îndeplinită şi procesul se amână.

Guvernul a aprobat vineri proiectul Legii privind unele măsuri pentru accelerarea soluționarii proceselor care, potrivit premierului, urmărește scurtarea duratei proceselor civile şi penale și reducerea costurilor în domeniul justiţiei. Proiectul va fi trimis Parlamentului spre aprobare în procedură de urgență.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed