Justiţia americană dă dreptate fraţilor Micula împotriva României

Verdictul ICSID obliga autorităţile de la Bucureşti să le plătească fraţilor Micula, având cetăţenie suedeză, despăgubiri de peste 356 de milioane de dolari, plus dobânzi, pentru retragerea, în 2005, a unei scheme de încurajare a investiţiilor prin facilităţi fiscale, cu patru ani înainte de expirarea acesteia, prevăzută pentru 2009, relevă datele citate de.

Statul român le-a plătit celor 2 antreprenori, în 2019, peste 912 milioane lei (circa 215 milioane dolari) din despăgubirile dictate de ICSID, rămânând însă de achitat mai mult de 140 milioane dolari, plus dobânzi.

Anterior, Comisia Europeană a considerat că plata acestor despăgubiri de către România reprezintă ajutor de stat ilegal din perspectiva legislaţiei UE şi a interzis achitarea acestora, poziţie confirmată ulterior, în urmă cu 2 ani, de către CJUE. În baza acestor decizii, statului român i s-a ordonat şi recuperarea sumelor plătite deja.

În schimb, investitorii au deschis mai multe procese, în diferite jurisdicţii, inclusiv în SUA, pentru punerea completă în executare a deciziei ICSID din 2013.

La procesele din Statele Unite, România a încercat să argumenteze că tribunalele americane nu sunt îndreptăţite să judece speţa, întrucât Tratatul bilateral de protejare reciprocă a investiţiilor dintre România şi Suedia, cu tot cu clauzele privind arbitrarea disputelor la ICSID, a fost declarat invalid din perspectiva legislaţiei UE. Numai că judecătorii americani au respins argumentul, arătând că disputa cu fraţii Micula datează din 2005, când România nu era încă membră a UE şi, deci, nu i se aplicau normele Uniunii, poziţie reconfirmată acum de o curte federală de apel, conform , care prezintă şi documente ale instanţei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed