La doi ani de la moartea lui Victor Socaciu, moștenitorii au căzut de acord cu împărțirea averii. La cine au ajuns drepturile de autor

S-au scurs aproape doi ani de la trecerea în neființă a lui Victor Socaciu, artist de referință în istoria genului folk românesc. Solistul ce s-a stins la 68 de ani, a fost căsătoritde patru ori, a divorțat de trei ori și are trei moștenitori, două fete și un băiat.

Prima sa soție a fost Doina Boeriu (cu care o fată, Iulia), apoi actrița Cornelia Pavlovici (cu care are tot o fată, Ana-Maria), cunoscuta prezentatoare a televiziunii publice Marina Almășan (cu care are un băiat, pe Victoraș), ultima sa soție fiind Brândușa Simion. 

Dacă pentru împărțirea bunurilor a a fost problemă, nu s-a găsit o soluție privind drepturile de autor de pe urma operei artistului. Se pare că, după doi ani, părțile au căzut de acord după ce au cântărit faptul că mai multe albume i-au fost dedicate fostei sale soții, Marina Almășan. În proporție de 80% drepturile de autor i-au revenit fiului prezentatoarei de televiziune, care poartă prenumele defunctului artist. Restulul procentelor au fost împărțite între Brândușa Simion și fiicele lui Victor Socaciu.

La doi ani de la moartea lui Victor Socaciu, moștenitorii au căzut de acord cu împărțirea averii

Recent, Victoraș Socaciu și-a dat actorul ca Paul ”Fuego” Surugiu să preia o melodie din vastul repertoriu moștenit de la tatăl său. Este vorba de cântecul ”Lângă inimă îmi stai”. În urma înțelegerii, văduva artistului urmează să le dea celor trei copii ai acestuia câte 30.000 de euro, pe o perioada de trei ani, și procente din vânzarea unor proprietăți (o casă pe litoral, terenuri, păduri) ce au aparținut lui Victor Socaciu. Marina Almășan a rămas și cu o casă de vacanță, ridicată la Cornu.

https://www.money.ro/ea-este-singura-artista-romanca-ce-a-cantat-la-ziua-lui-vadimir-putin/

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed