Lichidarea Regiei pentru Activităţi Nucleare costă 200 de milioane de euro

„Pentru închiderea planificată a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare este nevoie de o sumă lunară de 27-28 milioane euro, respectiv de o sumă totală de 200 de milioane de euro, pentru cele circa opt luni (250 de zile) necesare sistării programate a activităţii. Această sumă trebuie însă să fie securizată, deoarece Regia are datorii de peste 860 milioane lei (către aproximativ 200 de creditori), iar orice sumă care intră în conturile bancare ajunge automat în conturile firmelor creditoare”, a afirmat Dumitru Costin.

 

Acesta a precizat, totodată, că este nevoie de constituirea unui grup de lucru interministerial pentru închiderea planificată a Regiei, grup care ar trebui să fie format din reprezentanţi ai Ministerului de Finanţe, Ministerului Muncii, Ministerului Mediului şi cel pentru reforme europene.

 

„Corpul de control al Ministrului de Finanţe se află încă de luni la RAAN, însă din punctul nostru de vedere această problemă nu poate fi gestionată doar de un singur minister. Tocmai de aceea e nevoie de constituirea unui grup de lucru interministerial, care să identifice rapid soluţii tehnice, administrative şi financiare pentru închiderea în siguranţă a RAAN. Totodată, consider că este necesară intervenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în cazul RAAN, deoarece de-a lungul anilor acolo s-au încheiat contracte dubioase cu anumite firme private, unul dintre aceste contracte fiind cel încheiat cu firma omului de afaceri Georgică Cornu, pentru introducerea reţelelor de termoficare”, a mai spus Dumitru Costin.

 

Potrivit acestuia, în urma închiderii planificate a RAAN îşi vor pierde locurile de muncă aproximativ 1.000 de salariaţi, care ar trebui însă să fie menţinuţi în şomaj tehnic pentru o perioadă de circa un an, în cazul în care ar mai fi nevoie de intervenţia lor pe perioada procesului de sistare a activităţii.

 

‘În cadrul RAAN ar urma să mai lucreze 400 de angajaţi în sectorul de instalaţii. De asemenea, prin desprinderea celor două institute de cercetare de corpul regiei, ar mai putea fi salvate alte 1.000 de locuri de muncă. În orice caz, viitorul RAAN este sumbru, deoarece nu există piaţă de desfacere pentru apa grea produsă aici, la nivel mondial existând o tendinţă de închiderea unităţilor de producţie a energiei nucleare’, a mai spus Dumitru Costin.

 

Liderul BNS a precizat că în perioada următoare va angaja un grup de experţi care se vor deplasa atât la RAAN, cât şi la Complexul Energetic Hunedoara, deoarece ambele judeţe (Mehedinţi şi Hunedoara) riscă să ajungă judeţe calamitate social, din cauza numărului mare de şomeri înregistraţi la nivel local.

 

RAAN are în componenţa sucursala ROMAG-TERMO, pentru productia de abur tehnologic (16 ata, 40 ata) pentru Sucursala ROMAG-PROD, productia de energie electrica pentru consum propriu tehnologic (Sucursalele ROMAG-TERMO si ROMAG-PROD) si livrare în Sistemul Energetic National, precum si furnizarea agentului termic primar pentru asigurarea confortului termic la cca. 33.000 apartamente din municipiul Drobeta-Turnu Severin (fiind unicul furnizor de energie termica);


Sucursala ROMAG-PROD are ca obiect de activitate productia de apa grea, apa superusoara si apa supergrea.


Sucursala de Cercetari Nucleare Pitesti (S.C.N. Pitesti) este un institut de cercetare aplicativa în domeniul nuclear, posesor al unui reactor TRIGA de 14 MW destinat cercetarilor nucleare în regim stabil si în regim pulsatoriu.


Sucursala de Inginerie Tehnologica pentru Obiective Nucleare (S.I.T.O.N.): institut de proiectare si cercetare a obiectivelor nucleare din România, depozitarul know-how-ului pentru CNE Cernavoda si S.C.N. Pitesti.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed