Loteria a făcut să apară, din pix, peste un milion și jumătate de lei la câștigurile din luna decembrie la Loto 5/40. Reacția Loteriei

Biroul de presă al Loteriei Româe a dat un comunicat prin care anunță banii care au fost câștigați la jocurile Loteriei în luna decembrie.

 

Astfel, „la Loto 5/40 s-au înregistrat 54.695 de câștiguri, în valoare totală de peste 2,46 milioane de lei”, se spune în comunicat.

 

Însă după un calcul al câștigurilor, potrivit sumelor afișate pe site-ul Loteriei, se poate vedea clar că suma totală câștigată la Loto 5/40 în luna decembrie este de 733.556, 21 lei, diferența dintre suma reală câștigată de români și suma anunțată de Loteria Română fiind de 1.726.444 lei.

 

Nu mai departe de acum o săptămâna, Loteria Română a mai fost protagonista unui scandal, după ce a a fost acuzată că i-a indus în eroare pe participanții la tragerea specială de Anul Nou din 31 decembrie 2018. Biletele au costat dublu, pe motiv că va avea loc o extragere dublă, dar, susțin participanții, în realitate, ar fi avut loc o singură extragere.

 

Loteria Română a făcut o serie de precizări despre tragerile speciale în acest sens.

 

„În dată de 31 decembrie 2018, Loteria Română a organizat Tragerile Loto Speciale de Anul Nou pentru care a suplimentat fondul de câştiguri al categoriei I pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, după cum urmează: Loto 6/49: 500.000 de lei; Joker: 250.000 de lei; Loto 5/40: 50.000 de lei. Preţul/ varianta în cazul fiecăruia din cele trei jocuri pentru care s-a suplimentat fondul de câştiguri al categoriei I a fost mai mare decât în cazul tragerilor obişnuite, din raţiuni comerciale, pentru a genera fonduri de câştiguri mai atractive şi, implicit, premii mai atractive”, au anunţat reprezentanţii Loteriei Române.

 

Loteria Română a precizat că a promovat aceste trageri în agenţiile proprii, prin transmiterea de comunicate de presă, atât la data de 24 decembrie 2018, cât şi la data de 28 decembrie 2018, precum şi prin postarea de informaţii relevante pe pagină proprie de Facebook şi pe site-ul propriu.

 

UPDATE:

Comunicatul de presă al Loteriei Române după aparița articolului:

 

„Dintr-o eroare materială, în comunicatul de presă transmis de Loteria Română în data 8 ianuarie 2019, cu privire la situația câștigurilor acordate în luna decembrie 2018, s-a produs o inversare a numărului de câștiguri și a valorii acestora, între Joker și Loto 5/40, respectiv între Noroc Plus și Super Noroc. Astfel, situația corectă a câștigurilor este următoarea:

Jocul Loto 6/49

La Loto 6/49 s-au înregistrat 99.475 de câștiguri, în valoare totală de peste 23,82 milioane de lei (peste 5,1 milioane de euro).

Jocul Noroc

La Noroc s-au înregistrat 979 de câștiguri, în valoare totală de peste 934.000 de lei (peste 200.200 de euro).

Jocul Joker

La Joker s-au înregistrat 54.695 de câștiguri, în valoare totală de peste 2,46 milioane de lei (aproximativ 528.000 de euro).

Jocul Noroc Plus

La Noroc Plus s-au înregistrat 10.783 de câștiguri, în valoare totală de aproximativ 468.700 de lei (peste 100.400 de euro).

Jocul Loto 5/40

La Loto 5/40 s-au înregistrat 644 de câștiguri, în valoare totală de peste 733.500 de lei (peste 157.200 euro).

Jocul Super Noroc

La Super Noroc s-au înregistrat 5.181 de câștiguri, în valoare totală de aproximativ 124.000 de lei (peste 26.500 de euro).

Jocul Pronosport

La Pronosport s-au înregistrat 104 câștiguri, în valoare totală de peste 41.000 de lei (peste 8.800 de euro).

Jocul Prono-S

La Prono_S s-au înregistrat 59 de câștiguri, în valoare totală de peste 10.400 de lei (peste 2.200 de euro).

Jocul Videoloterie

S-au înregistrat 401.157 de câștiguri, în valoare totală de peste 80,12 milioane de lei (peste 17,17 milioane de euro)

Subliniem faptul că valoarea totală a premiilor comunicată inițial, respectiv 573.077 câștiguri în valoare totală de peste 108,72 milioane de lei (peste 23,30 milioane de euro), este corectă și nu a suferit modificări”.  

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed