Lovitură pentru Ilie Năstase! Soția sa vrea să divorțeze după bătaia pe care ar fi primit-o de la fostul tenismen
Publicat la 02.03.2021, 08:01:52
Divorțul dintre cei doi este o chestiune de zile, ruptura producându-se după episodul violent de la începutul anului.
”Da, Ioana divorțează. Mâine va depune actele de divorț. Nu se va întâmpla la notar, așa cum era de așteptat. Lucrurile au luat o turnură urâtă între ei și au decis să o facă la tribunal. Ioana a sperat că se vor îmbunătăți lucrurile, însă s-au înrăutățit. Ea este foarte hotărâtă. A vorbit azi cu Ilie și l-a întrebat unde își dorește să divorțeze, iar el a răspuns ferm: la tribunal. Ea nu și-a dorit să ajungă acolo, se putea într-un mod civilizat, dar, din păcate, nu e așa”, au transmis apropiați ai celor doi, conform sursei sus amintită.
Ioana Năstase a reclamat la poliție că fostul mare tenismen a agresat-o fizic
Pe 8 ianuarie Ioana a încasat o bătaie de la soţul său, Ilie Năstase (74 de ani), astfel încât a fost nevoită să apeleze la numărul de Urgenţă 112 ca să poată scăpa în siguranţă. Scena s-a petrecut în Complexul Stejarii, unde obişnuiau să locuiască atunci când veneau în Bucureşti.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
Țările în care oamenii divorțează cel mai mult. Cum ajunge divorțul să coste economia și locul României în top

People
Horoscop bani și carieră 5 octombrie 2026. Inițiativa trebuie susținută de alegeri bine calculate

People
Horoscop bani și carieră 4 octombrie 2026. O zi în care răgazul poate ajuta la alegerea următorului pas

People
Ethan Hawke, mândru de mama lui româncă de adopție. Strângere de fonduri la New York pentru copiii români, alături de un mare actor de la Hollywood

People
