Lovitură pentru premierul Orban! A fost ELIMINAT din procedura de numire a șefului Poliției Române

Plenul Senatului a adoptat marți, în calitate de for decizional, un proiect care modifică Legea Poliției Române în sensul în care conducătorul instituției nu va mai fi numit prin decizie a premierului, ci prin decizie a ministrului de Interne.

De asemenea, nu mai este obligatorie consultarea Corpului Național al Polițiștilor la numirea șefului IGPR. Liberalii s-au opus adoptării acestui proiect. Legea fusese respinsă în Camera Deputaților, dar senatorii au adoptat actul normativ. Legea merge acum spre promulgare la președintele Klaus Iohannis și intră în vigoare doar după publicarea ei în Monitorul Oficial.

Legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române prevede că „Inspectoratul General al Poliției Române este condus de un inspector general, cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului afacerilor interne, după consultarea Corpului Național al Polițiștilor”. Prevederea legală a fost modificată în Senat astfel: „Inspectoratul General al Poliției Române este condus de un inspector general, numit de ministrul afacerilor interne”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed