Mii de hectare de teren agricol din Galaţi, distruse de inundaţii

Mii de hectare de teren agricol din judeţul Galaţi au fost distruse de inundaţii.

Peste 6.836 hectare cu culturi agricole (floarea soarelui, porumb, rapiţă, lucernă şi legume) au fost distruse în judeţul Galaţi din cauza inundaţiilor produse în ultimele zile, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

 

Conform datelor deţinute de MADR, este vorba despre 1.841,61 ha cu floarea soarelui, 1.007,56 ha cu porumb, 3.381,94 ha cu rapiţă, 163,14 ha cu lucernă, 62,9 ha cu legume, 8,33 ha cu legume în spaţii protejate, precum şi 105 ha de ogoare erodate, 16 ha cu vii şi 250 ha de păşune, al căror grad de afectare este cuprins între 30% şi 100%.

 

De asemenea, s-au înregistrat pagube şi în rândul efectivelor de animale, respectiv 11 cabaline, 9 bovine, 233 ovine, 59 caprine, 141 suine, 15.170 păsări, 108 iepuri şi 383 familii de albine.

 

Marţi, la iniţiativa MADR, şapte tiruri cu provizii alimentare vor fi transportate în judeţul Galaţi pentru a sprijini persoanele afectate de inundaţiile înregistrate în zonă.

 

Transportul conţine peste 80 tone de cartofi, 38 tone alimente greu perisabile (alimente conservate, lapte UHT, biscuiţi, mălai, orez) şi două tone de pâine (5.000 pâini), valoarea totală a ajutoarelor fiind de circa 300.000 lei.

 

Tirurile vor ajunge la Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă din judeţul Galaţi şi vor fi distribuite către toate persoanele afectate de inundaţii.

 

Iniţiativa aparţine MADR care a coordonat atât logistic, cât şi prin implicarea de resurse umane, campania de colectare şi distribuire a produselor agricole de primă necesitate.

 

Produsele colectate şi transportate în judeţul Galaţi provin atât de la asociaţii ale producătorilor din România (Federaţia Naţională Cartoful din România, Rompan), cât şi de la retaileri, precum Kaufland România.

 

‘Apelul pe care MADR l-a lansat prin această campanie umanitară către asociaţiile de producători din România, dar şi către agenţi economici, a fost tratat cu maximă responsabilitate socială. Le mulţumim partenerilor noştri pentru solidaritatea cu cetăţenii afectaţi. Este încă o dovadă a parteneriatului în interes public dintre minister şi mediul privat’, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

 

Secretarul de stat în MADR Daniel Botănoiu a spus că ‘acţiunile de ajutorare a populaţiei sinistrate vor continua şi că sunt aşteptate semne de solidaritate şi din partea celorlalţi parteneri’.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed