2 iunie 2011, MONEY EXPRESS.

Nu i-a fost frică niciodată să şi expună ideile, ambiţiile sau previziunile, oricât de trăsnite ar fi putut părea ele celor din jur. A ştiut întotdeauna să adune în jurul său oamenii cei mai potriviţi pentru a şi concretiza planurile de afaceri. A preluat şi a aplicat concepte de management din Occident, înţelegând în acelaşi timp psihologia românilor mai bine decât mulţi politicieni.

Toate acestea l-au ajutat să construiască Rompetrol, businessul care i a adus în cont aproape două miliarde de euro. Ce şanse are Dinu ­Patriciu să şi egaleze recordul cu grupul Mercadia, sub a cărui umbrelă funcţionează lanţurile de magazine Mic.ro şi Macro? Desenul de pe mapa de presă a Macro – noul nume al miniMax, lanţ de retail de tip discount pe care omul de afaceri l a cumpărat anul trecut – te poate duce cu gândul la povestea „Punguţa cu doi bani” a lui Ion Creangă. Desenul, care înfăţişează un cocoş şi o punguţă, într un asfinţit de soare, nu e pus întâmplător acolo, alături de cuvintele „Curat chilipir”. Se leagă toate perfect de poziţionarea celor 55 de unităţi Macro – care vor fi 150 până la sfârşitul anului – ca singurul lanţ de magazine destinate comunităţii şi totodată singurul lanţ de magazine care vor susţine producătorii români.

De altfel, spune chiar Patriciu, „trebuie să învăţăm să ne cunoaştem pe noi înşine, iar asta nu e o frază filosofică. Economia românească trebuie să înveţe să se cunoască pe ea însăşi. Nu suntem o economie occidentală, ci una a răsăritului, a Mării Negre, de tip bazar. Asta e realitatea şi, în măsura în care o vom recunoaşte şi o vom folosi ca şi calitate, treaba asta va duce la prosperitate”.

O poziţionare inteligentă, dacă ţinem cont de temerile oamenilor simpli de tipul „nu ne vindem ţara”, de imaginea defavorabilă asociată termenului „capitalism” ori de cuvântul „mogul” folosit drept sperietoare în ultima campanie electorală. O etichetă folosită inclusiv împotriva lui Dinu Patriciu şi care l a deranjat. Mai puţin pare să l deranjeze eticheta de „băcan”, pe care măr­turiseşte amuzat că a citit o pe bloguri. „Unii zic că nu mi se potriveşte o astfel de afacere – după ce am fost petrolist, m am făcut băcan – că atât mă duce capul, aşa am citit pe bloguri”, spune Patriciu, deranjat nu atât de etichetă, cât de faptul că mediul de business din România pare să nu înţeleagă potenţialul de creştere al grupului de retail Mercadia.

Este greu, odată ce te ai obişnuit cu un anumit nivel de business, să accepţi un nivel inferior – şi ne referim aici la cifre. Vorbind în termeni de arhitectură, cum să mai vrei să proiectezi case după ce ai făcut un castel? Iar Patriciu însuşi şi în egală măsură ceilalţi oameni de afaceri din România se vor ­raporta şi vor asocia numele său cu Rom­petrol şi cu cifra de două miliarde de euro, suma vehiculată în urma vânzării companiei petroliere către KazMunaiGaz. Că n au fost chiar două miliarde, ci poate doar 1,7, nici nu mai contează. Contează nivelul zerourilor, ca şi în cazul Mic.ro.

CIFRE. 535 de magazine Mic.ro sunt acum funcţionale în întreaga ţară, la exact un an de la demararea acestui business – şi vor fi 2.000 în viitorul apropiat. O extindere impresionantă, dar în acelaşi timp „prea rapidă şi prea agresivă”, după cum o califică un consultant pe retail care nu doreşte să i fie menţionat numele, din cauza sensibilităţii subiectului.

„Practic”, continuă el, „a fost dat OK ul pentru circa două magazine pe zi. Rămâne de văzut câte din ele vor fi performante”. Din punctul de vedere al altui consultant, dornic şi el de anonimat, numărul mare de magazine este un atu deloc neglijabil în negocierile cu furnizorii – cu cât ai mai multe magazine, cu atât poţi negocia preţuri mai mici, deci cu atât mai mult poţi avea o marjă mai mare de profit. Până la sfârşitul anului, Mercadia va avea în portofoliu 1.300 de magazine Mic.ro fixe, încă 1.000 mobile şi 150 de magazine Macro. Investiţia de până acum în grupul Mercadia este de 76 milioane euro şi va fi în total de 225-250 milioane euro.

De precizat că, în toamna anului trecut, când lansa oficial Mic.ro, Patriciu spunea că doar în Mic.ro va investi 150 milioane euro pentru a l duce la 3.000 de unităţi. Revenind la nivelul zerourilor, toate afacerile începute de Dinu Patriciu după Rompetrol vor avea drept scop final atingerea unei cifre de afaceri de ordinul miliardelor. Pentru că, aşa cum mărturiseşte el însuşi, „eu nu pot să stau degeaba sub un palmier”.

Pentru a închide gura celor care susţin că tranzacţia Rompetrol s a datorat unei conjuncturi favorabile şi că e uşor să faci miliarde de euro când nu îţi plăteşti datorii istorice de sute de milioane de euro către stat. Şi în ultimă instanţă, pentru a demonstra că poate. 

AFACERILE. După Rompetrol, Patriciu a încercat diverse afaceri, acoperind cele mai importante sectoare din economia locală. Mass media, cu Adevărul Holding, grup de presă care a avut anul trecut o cifră de afaceri de 100 milioane euro. Şi pentru a contracara acuzele că ar putea folosi grupul de presă în scopuri politice sau în scopuri de afaceri, Patriciu nu îşi încurajează deloc angajaţii să scrie despre el.

Este prezent doar în „Adevărul”, prin editorialul pe care îl scrie în fiecare vineri. Şi cu toate că multe din editorialele sale sunt legate de zona politică şi cea guvernamentală, nu a reuşit acolo ceea ce a reuşit în business: să şi pună în valoare talentul de lider. Patriciu a investit şi în real estate, cumpărând un fond cu proprietăţi în România şi două fonduri europene, pentru a crea Dinu Patriciu Global Properties (DPGP), fond imobiliar care are azi 120 de proprietăţi ce valorează 1,5 miliarde de euro.

Singura problemă este că DPGP a preluat, odată cu cele două fonduri europene, datorii ce atingeau acum doi ani circa 900 milioane euro. Şi chiar dacă valoarea proprietăţilor creşte în timp, iar datoriile scad, piaţa imobiliară locală îşi revine cu greu, iar pe cea europeană nu se pot face încă tranzacţii de acest nivel. Dacă acest lucru ar fi fost posibil, Dinu Patriciu ar fi făcut o. Omul de afaceri mai are interese în zona de energie alternativă, având o licenţă de exploatare a nămolurilor sapropelice din Marea Neagră.

Acesta este businessul său cu cel mai mare potenţial de creştere, spune el, şi în acelaşi timp businessul care îi ocupă cea mai mare parte din timp şi căruia îi consacră cea mai mare parte din energia sa. Este afacerea care poate să i aducă miliarde de euro în cont – o spune tot el – dar nimeni nu ştie exact când.

De asemenea, are investiţii şi în zona de IT, într o companie din Europa, investiţie pe care a menţionat o într un interviu anterior cu MONEY EXPRESS, dar despre care nu a dorit să dea detalii. Şi a încercat puterile şi cu jocurile de noroc, dezvoltând reţeaua de case de pariuri Bet Arena Café. De asemenea, mai are în portofoliu o bancă din Georgia, cumpărată în 2009, şi diverse alte investiţii în domeniul financiar. „Banca nu mai e singură”, spune el, refuzând însă să dea detalii. În total, spune Patriciu, expunerea pe România a DP Holding este azi de peste 600 de milioane de euro şi, conform estimărilor, suma totală cheltuită de omul de afaceri după exitul din Rompetrol atinge circa 800-900 de milioane de euro. 

BĂCANUL. Însă businessul câştigător, cel puţin în acest moment, pare a fi grupul Mercadia, care a debutat în aceeaşi notă de marketing cu reţeaua de magazine destinate comunităţii, reinventând termenul „băcănie”, „a cărui paternitate mi o asum”, admitea Patriciu la conferinţa de presă de la lansarea primul magazin Macro la Braşov.

Aşa cum îşi asumă toate declaraţiile şi previziunile făcute, fie că este vorba de preşedintele Traian Băsescu, de cursul euro sau de preţurile locuinţelor, unele greşite, altele corecte. „Vorbeam acum doi ani de un preţ mediu de vânzare de 700–800 euro/mp şi mă lua lumea drept nebun – uite că s a ajuns deja la asta”, spune el. Cât despre Mic.ro, afacere născută dintr o discuţie relaxată pe iahtul miliardarului, în urmă cu doi ani, pare a avea în acest moment cele mai multe şanse de a ajunge la cifrele cu care este el obişnuit. Dar acestea vin la pachet cu riscuri pe măsură.

Anul trecut, Mic.ro a avut o cifră de afaceri de 100 de milioane de euro, calificată drept „nesemnificativă” de către omul de afaceri, cu o nonşalanţă cu care alţii vorbesc despre afaceri de sute de mii de euro. Pentru 2011, Mic.ro şi fratele său mai mare, Macro, aşteaptă venituri de circa 400 de milioane de euro. Şi deşi nu o spune, e greu de crezut că Patriciu nu se gândeşte la venituri de aproape un miliard pentru 2012, an în care, precizează el, va putea răspunde şi la întrebările legate de profitabilitatea acestei afaceri. Deocamdată, se limitează să spună că vânzările cresc constant – mai exact, de la o medie de 7 euro/mp/zi per magazin la 15 euro/mp/zi per magazin. 

CONCURENŢA. Şi revenind la dificultăţi, „cele mai mari riscuri pe care le văd în acest business sunt de ordin intern. Sunt legate de managementul oamenilor, al stocurilor, al furnizorilor, de logistică“, spune un consultant anonim, care apreciază că nici riscurile legate de concurenţă nu sunt de neglijat.

După ce a preluat la începutul anului trecut reţeaua de tip discount Plus (cu circa 100 de magazine la acel moment), gigantul german Lidl (care avea la sfârşitul anului trecut 106 magazine) pregăteşte acum o adevărată ofensivă. Surse din industrie spun că Lidl a cumpărat terenuri şi că în unele cazuri a început deja să construiască magazine, având o strategie de extindere similară cu Mic.ro: zeci de magazine deschise într un interval de timp foarte scurt.

Surse din cadrul primăriilor au declarat pentru „Ziarul Financiar” că este posibil ca toate magazinele să fie deschise în toamna acestui an. Pe scurt, o extindere agresivă, dar foarte tăcută: fără marketing şi fără presă. Pe primul loc în topul discounterilor – şi acesta este şi segmentul de care se apropie cel mai mult Macro – se afla la sfârşitul lui 2010 Penny Market (cu 111 unităţi), iar pe locul trei era Profi (cu 83 unităţi), lanţ achiziţionat şi el în urmă cu doi ani de fondul de investiţii Enterprise Investors.

De precizat că, deşi oficialii Macro susţin că nu concurează cu retailerii de tip discount, strategia de extindere – oraşe cu 30.000 de locuitori, în cazul Lidl, şi comunităţi cu 40.000 locuitori, în cazul Macro – este foarte asemănătoare. Şi încă o precizare importantă: din grupul Lidl&Schwartz face parte şi lanţul Kaufland. Cei cinci jucători de tip discount deţineau la începutul anului circa 400 de magazine, suprafaţa medie a unui magazin fiind de 1.000 mp. Piaţa totală de retail este estimată la 20 de miliarde de euro, din care segmentul de tip discount la 1,8-2 miliarde de euro.

În total, reţelele de supermarketuri şi hipermarketuri deţin circa opt zece miliarde de euro din piaţă, cifră generată în aproape 700 de magazine, restul fiind aşa numita piaţă tradiţională, care include buticuri, magazine de cartier şi pieţe. Din această piaţă de retail de lanţ, vânzările din Bucureşti deţin circa 30%. La lansarea Mic.ro, Patriciu spunea că ţinta finală este obţinerea unei cote de 10% din piaţa tradiţională, mai fragmentată şi mai uşor de cucerit. Însă în timp ce în ultimii doi ani piaţa şi consumul au scăzut, numărul jucătorilor şi al magazinelor a crescut. Cu alte cuvinte, mai mulţi competitori se bat pe o plăcintă mai mică.

Intrând şi mai detaliat în analiza pieţei din Bucureşti, care este estimată la circa 2,6–3,3 miliarde euro, retailerul cu cea mai mare cotă în Capitală este Mega Image, care deţine 56 de unităţi aici (dintr un total de 77). În 2010 cifra de afaceri a Mega Image a fost de 238 milioane euro, în condiţiile în care suprafaţa medie a unui magazin este de circa 500 mp. Aceasta este piaţa pe care îşi face loc încet încet Mercadia. 

STRATEGIA. „Eu nu sunt decât un investitor, nu sunt în spatele, ci în faţa acestei afaceri – îmi pun în joc reputaţia, numele şi orgoliul profesional“, spune Patriciu, încercând să se detaşeze oarecum de eticheta de „băcan“. Nu se poate detaşa însă, orice ar face, de brandul personal pe care şi l a creat.

Dinu Patriciu nu este şi nici nu va fi vreodată „Dinu Patriciu de la Rompetrol” sau „Dinu Patriciu de la Mic.ro”. Este doar Dinu Patriciu, iar aşteptările pe care le creează în mediul de afaceri acest brand sunt pe măsura staturii şi personalităţii sale. O personalitate puternică şi directă, care nu se sfieşte să facă declaraţii la adresa competitorilor săi ce ar putea fi catalogate drept agresive ori lipsite de tact.

„Mărcile private sunt un farafastâc, un mijloc de a băga mâna în buzunar, pentru că ai senzaţia că cumperi mai ieftin… Noi nu ne bazăm strategia pe dezvoltarea mărcilor private ca mod de păcălire a clientului”, spune el despre mărcile private, promovate drept cele mai ieftine produse de către lanţurile de retail străine. În urmă cu mai puţin de un an, miliardarul spunea despre angajaţii lanţului german Metro că sunt neprofesionişti. Asta nu l a împiedicat însă să l angajeze, pentru a dezvolta reţeaua Macro, pe Richard Mansel, omul care a deschis primele 12 magazine Metro în România.

Iar Mansel nu este nici primul şi nici ultimul expat pe care omul de afaceri l a cooptat în echipa sa. DPGP este condusă de doi britanici (Paul Philips şi David Hayward), iar Rompetrol nu ar fi fost niciodată o corporaţie fără ajutorul pe care i l a dat Phil Stephenson. În plus, DP Holding are birouri în Marea Britanie, Elveţia şi Olanda.

Şi nu a preluat din Occident doar manageri, ci şi un stil avangardist de business, caracterizat prin tendinţa de a prelua din Occident idei, concepte, metode pe care să le adapteze pe piaţa locală. Combinaţia dintre acestea şi un pragmatism nativ l au ajutat să câştige bani chiar şi atunci când era profesor la arhitectură.

Cât despre concepte, idei şi strategii preluate din afară, Patriciu a fost printre primii care au susţinut că cititorii trebuie să plătească pentru a avea acces la informaţii online. Sistemul de plată nu a fost încă implementat de site urile grupului Adevărul, dar ideea a rămas în picioare. 

PRINCIPIILE. De asemenea, el a listat Rompetrol Rafinare la bursă în 2004, pe vremea când puţini oameni de afaceri ştiau ce înseamnă şi ce avantaje îţi aduce o companie publică. A cumpărat apoi, în 2009, cele două fonduri de investiţii în real estate pe bursa de la Londra, plătind preţuri infime în comparaţie cu valoarea activelor lor. Le a delistat, le a unit şi, conform declaraţiilor mai vechi, va lista DPGP când piaţa îşi va reveni. Vorbeşte acum de listarea Mercadia, pe bursa de la Londra, desigur, ca variantă de exit din această afacere.

Despre o vânzare nu prea poate fi vorba. Pe de o parte din cauza dimensiunii prea mari, ceea ce face ca plaja potenţialilor cumpărători să fie foarte restrânsă. Pe de altă parte, marja de profit în retailul de food este foarte mică, între 2 şi 6%. Făcând un calcul simplu, la o cifră de afaceri de 400 milioane de euro, cât este estimarea pentru 2011, profitul ar fi undeva la 8–24 milioane euro. Este un calcul pur teoretic, în contextul în care expansiunea aduce după sine pierderi operaţionale, conform analiştilor din industrie. Patriciu, pe de altă parte, spune că are deja profit operaţional.

Deci dacă profitul este pus sub semnul întrebării, mizele unui astfel de business nu pot fi decât cota de piaţă şi sistemul de distribuţie. Cu 535 de magazine, Mic.ro este cea mai mare reţea de distribuţie de presă, ca să dăm doar un exemplu, şi, după cum declara Peter Imre, managerul Adevărul Holding, reţeaua aduce în prezent 10% din vânzările produselor grupului mass media. Şi nu doar afacerile sale se află în centrul atenţiei şi sub lumina reflectoarelor, ci şi numele său, cu toate că a fost de multe ori asociat cu scandaluri.

Întotdeauna a considerat că marketingul este extrem de important, şi într un interviu anterior acordat MONEY EXPRESS povestea că avea grijă ca în benzinăriile Rompetrol să miroasă mereu a cafea proaspată, artificiu care a dus la creşterea vânzărilor. Poziţionarea Macro ca singurul lanţ de retail care susţine producătorii români arată că cel mai bogat român nu se abate de la principiile sale.

Ceea ce poate fi surprinzător pentru un om cu un spirit atât de pragmatic este înclinaţia vizibilă spre idei şi teorii, singura care aminteşte de perioada de profesor la arhitectură, care a durat din 1980 până târziu în anii ’90. Teorii pe care şi le expune în timpul interviurilor, printre cifre şi strategii. Fie că e vorba de teoria celor 4 E sau de teoria corporaţiilor. Şi apropo de corporaţii, nici una dintre afacerile de dinainte de Rompetrol nu a evoluat înspre o mare corporaţie, deşi el şi a încercat atunci, ca şi acum, norocul în diferite zone: de la construcţii (firma Alpha Construct, prima înregistrată la Registrul Comerţului din România, încă mai există) la presă (ziarul „Ziua“) sau la bănci populare.

A urmat marea lovitură cu Rompetrol. După aceea, Dinu Patriciu a reintrat pe aceeaşi orbită: a încercat mai multe afaceri în zone diferite din economia românească. Rămâne de văzut dacă va da din nou lovitura cu Mercadia şi va genera o afacere de miliarde. Magazinele de convenienţă sunt un sector nou – nu chiar total nou pentru omul de afaceri, deoarece are experienţă cu magazinele din cadrul benzinăriilor Rompetrol -, dar netestat încă de marii retaileri.

Însă aceleaşi magazine de convenienţă au fost deschise până acum de mici antreprenori, unii dintre ei eliminaţi de marii retaileri – statisticile arată că circa 2.000 de buticuri au fost închise anul trecut. Cu cât mai mulţi dintre micii antreprenori vor fi convinşi să treacă sub umbrela unui mare antreprenor, cu atât şansele sale de succes cresc. Iar asta este din nou o idee marca Dinu Patriciu. 

Afaceri sub brandul Patriciu 

Grupul Mercadia, Adevărul Holding şi Dinu Patriciu Global Properties sunt cele mai importante investiţii publice făcute de omul de afaceri după Rompetrol. La acestea se adaugă banca din Georgia şi alte investiţii de natură financiară. În plus, mai există şi câteva afaceri în energie şi IT despre care Dinu Patriciu nu doreşte să vorbească în public. Adevărul Holding.

Preluat la sfârşitul lui 2006 de către Dinu Patriciu, Adevărul Holding a reprezentat şi încă reprezintă, dacă ar fi să ne exprimăm în termeni arhitecturali, o construcţie neterminată. Neterminată în sensul în care forma iniţială în care a fost proiectată s a dovedit nefuncţională, iar acum se caută forma ideală de funcţionalitate şi profitabilitate. După cum a recunoscut într o conferinţă de presă managerul companiei, Peter Imre, primul său an de mandat la Adevărul a fost „cu certitudine unul din cei mai memorabili din viaţa mea“. Iar principalul său obiectiv, acela de a transforma compania, care a fost pe pierdere de la preluare până în prezent într un business profitabil, nu a fost atins. Real estate.

Omul de afaceri deţine un fond de investiţii imobiliare DPGP (Dinu Patriciu Global Properties) care reuneşte 120 de proprietăţi în Europa, a căror valoare totală atinge 1,5 miliarde de euro. Pentru prima dată din 2008, de când a achiziţionat fondul de investiţii Fabian – achiziţie urmată în 2009 de alte două fonduri cumpărate pe bursa de la Londra, Rutley European Property şi Deutsche Land – Patriciu a făcut o vânzare, fapt care a readus brusc în lumina reflectoarelor investiţiile în real estate care, pe parcursul ultimului an, dispăruseră într un con de umbră.

În urmă cu câteva săptămâni, şapte clădiri de birouri din Suedia (cu o suprafaţă totală de peste 75.000 mp şi un grad de ocupare de 95%) au fost vândute către Hemfosa Fastigheter, o companie locală, valoarea tranzacţiei fiind de circa 110 milioane de euro, conform reprezentanţilor companiei.

„Având în vedere conjunctura atractivă a pieţei suedeze, faptul că am menţinut o rată de ocupare mare a clădirilor din portofoliu şi am crescut veniturile din chirii, am considerat că este momentul oportun să ne facem exitul din portofoliul suedez, cu scopul de a ne concentra asupra pieţelor din alte ţări europene”, a explicat Mark Owen, Property Director al DPGP. Mai exact, completează Patriciu, tranzacţia a fost făcută deoarece piaţa imobiliară suedeză este în creştere, moneda locală este foarte puternică în comparaţie cu moneda europeană şi, în plus, mărturiseşte el, „le am vândut de nouă ori mai scump decât le am luat”.

Banii, menţionează el, vor fi reinvestiţi în cumpărarea de imobile în Germania. De precizat că la data achiziţiei portofoliul celor două fonduri valora 1,1 miliarde de euro, în timp ce datoriile atingeau aproximativ 900 milioane euro. Cifra actualizată a datoriilor nu este publică. Investiţii în domeniul financiar bancar.

În 2009, Dinu Patriciu a achizi­ţionat Banca Poporului din Georgia, pe vremea aceea a 27-a bancă din sistem. În prezent, la 31 martie a.c., banca, devenită Liberty Bank, a raportat un profit de 725.000 euro, cu 2.643% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând a treia bancă din Georgia. 

Teorii şi filosofii 

Iată câteva din teoriile preferate ale omului de afaceri. 

>”Un antreprenor nu este decât cel care reuşeşte să pună împreună nişte energii ale unor oameni. De altfel mi am însuşit cu multă vreme în urmă principiul lui Jack Welch care spunea că îşi alege managerii, colaboratorii conform formulei celor patru E şi un P: să aibă energie, să ştie să transforme energia, să transmită energie, să ştie să canalizeze energia către un anume scop şi să ştie să definească scopul către care se îndreaptă energia. Iar P ul nu este decât pasiune. Aceasta este formula magică după care se construieşte o echipă în jurul unei idei, în jurul unui antreprenor care nu este decât cel care galvanizează energiile în jurul unei idei de piaţă care apare la un moment dat, care este conformă cu nevoile de piaţă”. 

>„Eu am filosofia aia cu «cei 3D», de care tot vorbesc: trebuie să fii determinat, adică motivat, diferit – dacă nu eşti o oaie neagră într o turmă albă, nu te vezi -, şi să ai dimensiunea adecvată pieţei pe care te duci. Dimensiune adecvată nu înseamnă că trebuie să fii foarte mare. Poate să însemne altceva… Într o pădure de mesteceni, un elefant rade pădurea şi rămâne în câmp, de aceea au murit şi mastodonţii. Deci determinare, diferenţiere, dimensiune. Orice business poate să fie atunci spectaculos”. 

>”În corporaţiile româneşti, mici şi mari, modelul turmei conduse de ţap, măgar sau cioban e mult mai prezent decât cel al haitei în care competiţia creează ierarhia, cel al stolului, în care reguli simple dirijează mişcarea întregului, sau cel al caracatiţei, în care fiecare parte se mişcă independent spre binele întregului. Are sistem nervos, dar nu şi creier. Turma are un singur creier, al şefului”.