Ministerul Dezvoltării: Peste 320 de milioane de lei pentru primăriile care vor să facă lucrări de cadastru

”ANCPI, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), lansează o nouă etapă de finanţare pentru înregistrarea sistematică a imobilelor* pe sectoare cadastrale**. Astfel, în cadrul Finanţării VIII, cele 2.350 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) eligibile au la dispoziţie 324.344.942 de lei”, a transmis, vineri, Ministerul Dezvoltării.  

Sursa citată a precizat că primarii interesaţi să înceapă sau să continue lucrările de cadastru pe sectoare cadastrale pot încheia contracte de finanţare, în termen de 60 de zile de la primirea înştiinţărilor transmise de oficiile de cadastru şi publicitate imobilară. Durata contractelor de finanţare este de 18 luni. 

”După semnarea contractelor de finanţare, primăriile au la dispoziţie alte 60 de zile pentru a încheia contracte de prestări servicii de înregistrare sistematică a imobilelor. În 2022, fiecare UAT poate primi 160.000 de lei pentru înregistrarea gratuită a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară”, a mai transmis ministerul.  

ANCPI va deconta între 84 şi 364,56 de lei/imobil (fără TVA), în funcţie de gradul de dificultate a terenului şi de gradul de acoperire cu construcţii. Banii vor fi viraţi în conturile primăriilor după deschiderea noilor cărţi funciare aferente imobilelor recepţionate. 

Până în prezent, ANCPI a înregistrat în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, prin PNCCF, circa 4,8 milioane de proprietăţi. 

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetăţeni, a tuturor imobilelor (terenuri şi clădiri) din România în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Programul este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI – peste 4 miliarde de lei, din fonduri externe obţinute prin Programul Operaţional Regional – aproximativ 313 de milioane de euro, dar şi din bugetul local al primăriilor. 

  

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed