Ministrul Agriculturii nu își dorește închiderea hipermarketurilor în weekend

Se închid hipermarketurile în weekend? Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, nu este de acord cu propunerea ca hipermarketurile să fie închise sâmbăta și duminica pentru a avantaja micii retaileri.

”Am avut o discuție la guvern cu micii retaileri, au avut solicitarea aceasta de a fi închise în weekend, sâmbăta și duminica, aceste magazine. Micii retailer sunt procesatorii români care au și magazine de desfacere. Scăderea vânzărilor la magazinele mici este foarte mare în perioada de weekend. Foarte mulți români muncesc în timpul săptămânii și în wekeend merg și se relaxează, se duc în mall, în mall este și câte un supermarket, deci fac și cumpărăturile. Eu nu cred că pot, ca ministru al Agriculturii, să vă oblig pe dumneavoastră când să vă faceți cumpărăturile. Timpul dumneavoastră liber acela este, în weekend. În timpul săptămânii toată lumea muncește, toată lumea are probleme. Dacă am face un sondaj, nici românii n-ar fi de acord. În timpul săptămânii, foarte mulți oameni merg la muncă, au un timp foarte scurt de a merge la cumpărături. Sâmbăta și duminica ies cu copiii, merg la cumpărături, se recreează și alte lucruri”, a explicat ministrul Agriculturii la Prima TV.

Întrebat dacă, în concluzie, va fi modificat programul de funcționare pentru hipermarket-uri, Florin Barbu a răspuns: ”Nu sunt de acord cu lucrul acesta. Din punctul meu de vedere, eu nu sunt de acord cu acest aspect”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed