Ministrul britanic al finanţelor a pregătit un proiect de reformă a sistemului bancar

Proiectul de lege al ministrului de finanţe britanic, care vizează reforma sistemului bancar, va fi prezentat Parlamentului în două săptămâni. Stabilizarea pieţei bancare britanice este una dintre priorităţile guvernului, a precizat Darling.

Ministrul de Finanţe a promis, totodată, că va depista „slăbiciunile” din sistemul financiar. De fiecare dată când vor fi descoperite greşeli, vor fi luate măsuri, chiar dacă problema ţine de competenţa băncii centrale a Marii Britanii sau de autoritatea de supraveghere a pieţelor financiare. Ministrul britanic al finanţelor a atenţionat de asemenea că această criză este departe de a lua sfârşit şi că economia britanică, la fel ca în cazul celorlalte ţări dezvoltate, se află în pericol de colaps.

În condiţiile în care Marea Britanie riscă să intre în recesiune până la sfârşitul anului, Darling a promis că va face tot ce-i stă în putinţă să păstreze stabilitatea sistemului financiar. De asemenea, el şi-a arătat indignarea faţă de promovarea bonusurilor de către bănci, un sistem care favorizează riscurile pe termen scurt, ignorând însă consecinţele pe termen lung.

Ministrul a precizat însă că redresarea sistemului financiar implică o acţiune coordonată la nivel internaţional. Unison, unul dintre principalele sindicate britanice, a reacţionat dur la planurile guvernamentale. Reprezentanţii sindicatului le reproşează autorităţilor că refuză să-i ajute pe britanicii mai săraci cu banii proveniţi din „windfall tax”, un impozit pe veniturile societăţilor de gaze şi de electricitate.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed