Ministrul Educației, despre reluarea cursurilor: Trebuie să facem acest lucru cât mai repede

Unul dintre acestea prevede reluarea cursurilor în şcoli, după modelul clasic, dar cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului, al doilea fiind prezenţa elevilor şi a studenţilor prin rotaţie la cursuri în timp ce colegii urmăresc cursurile de acasă, al treilea scenariu prevăzând continuarea cursurilor online.

 

„Nu ştim exact când anume putem să ne pronunţăm asupra acestor scenarii, ele sunt în lucru, dar cred că trebuie să facem acest lucru cât mai repede”, a declarat Anisie.

 

„Astăzi am avut o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor, elevilor, părinţilor, studenţilor, pentru că pregătim acele scenarii pentru începerea cursurilor anului şcolar şi universitar. Avem în vedere să reluăm cursurile în mod clasic, însă cu respectarea strictă a unor măsuri igienico-sanitare, există un alt scenariu, hibrid, atunci când unii elevi sau studenţi vor fi în sala de clasă şi ceilalţi vor urmări cursurile de acasă urmând ca aceştia să facă o rotaţie în săptămâna sau săptămânile următoare şi în ultimul scenariu am prevăzut situaţia în care să învăţăm online, cursurile să fie desfăşurate de acasă, asta numai în cazul în care situaţia epidemiologică o va impune”, a declarat Monica Anisie într-un interviu acordat Digi 24.

 

Aceasta a precizat că Ministerul Sănătăţii a transmis Ministerului Educaţiei un „protocol sanitar” de care se va ţine cont atunci când se vor lua deciziile cu privire la reluarea cursurilor în noul an şcolar.

 

Monica Anisie a declarat totodată că, în situaţia în care cursurile vor fi reluate cu prezenţa copiilor la şcoală, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii sunt cei care trebuie să stabilească concret care sunt măsurile, ea precizând că „trebuie să punem pe primul plan sănătatea copiilor, a cadrelor didactice” care trebuie „să se simtă cu toţii în siguranţă atunci când vor reveni în spaţiul şcolii”.

 

În ceea ce priveşte tabletele pentru elevii din familii cu posibilităţi materiale reduse, Monica Anisie a precizat că Ministerul a realizat caietul de sarcini pentru cumpărarea a 250.000 de tablete iar acestea ar urma să ajungă în şcoli până pe 10 septembrie. ONAC este instituţia care se ocupă de această achiziţie.

 

Ministrul Educaţiei a adăugat că „trăim o realitate în care situaţia epidemiologică nu este una foarte bună” şi a făcut apel către populaţie să respecte măsurile de distanţare fizică şi de igienă, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed