Mircea Cărtărescu, mai bogat cu 100.000 de euro! Unul dintre cei mai renumiți scriitori contemporani, românul ale cărui lucrări au căpătat recunoaștere internațională, a câștigat Premiul Dublin Literary Awards 2024.
Premiul se datorează carții sale "Solenoid", publicată în 2015, considerată una dintre cele mai importante lucrări ale poetului, prozatorului, eseistului, criticului literar şi publicistului. Volum care a contribuit semnificativ la creșterea popularității și averii sale, mai ales că mai toate cheltuielile sale subt suportate de Institutul Cultural Român. Autorul ce se numără printre favoriții la câștigarea Premiului Nobel în ultimii ani, va trebui să dea un procent și traducătorului în limba engleză.
”Am primit astăzi The Dublin Literary Award pentru romanul Solenoid. Sunt recunoscător tuturor celor care-au contribuit la această decizie”, și-a exprimat bucuria Mircea Cărtărescu. Cărțile românului au fost traduse în numeroase limbi, primind premii și recunoașteri atât în țară, cât și în străinătate. Născut pe 1 iunie 1956 în București, scriitorul a studiat la Facultatea de Litere unde și-a început cariera literară în anii '80 ca parte a ”Cenaclului de Luni”, un grup literar influent.
Mircea Cărtărescu, mai bogat cu 100.000 de euro. Ce avere are scriitorul de pe urma muncii sale
"Solenoid", o opera de peste 800 paginia lui Mircea Cărtărescu
Mircea Cărtărescu, mai bogat cu 100.000 de euro! "Solenoid" este o carte masivă, având 864 de pagini, și a fost extrem de bine primită atât de critici, cât și de public. Romanul este o incursiune complexă în realități paralele și dimensiuni onirice, explorând teme filosofice și existențiale printr-o structură narativă densă și sofisticată. Deși detaliile financiare exacte sunt greu de obținut, succesul "Solenoid" a avut un impact semnificativ asupra averii lui Mircea Cărtărescu. Cartea s-a vândut în tiraje impresionante și a fost tradusă în numeroase limbi, inclusiv engleză, franceză, germană și italiană. Drepturile de autor și traducerile au adus venituri considerabile scriitorului. Ultimul mare premiu, Cărtărescu a primit 150.000 de dolari pentru Literatură în Limbi Romanice 2022, la Guadalajara.
Cărtărescu, unul dintre cei mai cunoscuți și premiați scriitori români
Succesul lui Mircea Cărtărescu cu "Solenoid" și alte lucrări a consolidat statutul său ca unul dintre cei mai importanți autori români contemporani. Participările sale la târguri internaționale de carte și lecturile publice au fost primite cu entuziasm, crescând cererea pentru cărțile sale și atrăgând un public global.