Moscova refuză să returneze SUA o colecţie de texte mozaice

„Colecţia Schneerson aparţine Rusiei”, a declarat Putin într-un discurs rostit la un muzeu evreiesc din Moscova, referindu-se la vechi texte mozaice aflate în biblioteci şi arhive din Rusia după ce au fost confiscate de URSS de la nazişti în al II-lea Război Mondial.

 

Organizaţia evreiască hasidică Chabad-Lubavitch, cu sediul la New York, solicită Rusiei să returneze „Colecţia Schneerson”, iar o instanţă federală americană a decis în ianuarie că Moscova trebuie să plătească 50.000 de dolari pe zi daune materiale pentru că nu respectă un ordin din 2010 de returnare a colecţiei.

 

Rusia a catalogat decizia drept „absolut provocatoare şi total ilegală”.

 

„Dacă am deschide acum o Cutie a Pandorei şi am începe să onorăm dispute similare, revendicările de acest fel nu se vor sfârşi. Poate într-o zi vom putea face acest lucru, dar acum nu suntem deloc pregătiţi pentru aşa ceva. Este imposibil”, a spus Putin.

 

Colecţia de texte mozaice a fost obiectul unor dispute legale după destrămarea URSS, în 1991.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed