Nicolae Ciucă, despre protestele fermierilor: Este datoria noastră să găsim soluţii. Şi dumnealor au cunoştinţă despre relevanţa fondurilor europene

0

Nicolae Ciucă a spus că a discutat cu premierul Marcel Ciolacu despre protestele fermierilor încă de la începutul acestora şi că „este datoria noastră la nivel de minister al Agriculturii, la nivel de Guvern, dar şi la nivel de coaliţie să identificăm soluţiile prin care să rezolvăm problemele pe care fermierii şi transportatorii le ridică”.

 

Liderul liberal a explicat că este important ca oamenii să ştie că multe proiecte importante din România sunt realizate din fonduri europene, el dând ca exemplu noul terminal al Aeroportului şi renovarea Muzeului de Istorie Naturală, ambele din Iaşi.

 

”Acelaşi lucru îl ştiu şi fermierii, pentru că ne-am întâlnit şi am discutat cu dumnealor şi au cunoştinţă de relevanţa fondurilor europene. În fiecare an în România intră două miliarde de euro plăţi directe şi încă un miliard pentru tot ce înseamnă partea de dezvoltare şi tehnologizare a agriculturii. La nivelul Uniunii Europene 30 la sută din fonduri sunt alocate domeniului agricol. Când discutăm de astfel de decizii este important să vedem şi efectele şi consecinţele, dar şi care este propria noastră responsabilitate”, a mai spus liderul PNL, Nicolae Ciucă.