x


  • EUR
    4.8743
    USD
    4.0259
string(11) "actualitate"

Nicușor Dan se pune pe treabă! Cum vrea să oprească POLUAREA din Capitală

Nicușor Dan vrea măsuri concrete pentru a stopa poluarea din Capitală.

Autor: Cristina Popovici | Sursa: Money.ro | Publicat: 29.12.2020, 18:00

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, şi primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, au discutat, marţi, despre poluarea din Bucureşti şi măsurile concrete care pot fi implementate pentru reducerea acesteia. Cei doi au stabilit calendarul extinderii punctelor de măsurare în aglomerarea Bucureşti-Ilfov.

Ministerul Mediului anunţă că, marţi, ministrul Tánczos Barna şi primarul general Nicuşor dan au avut o întâlnire de lcuru, informează News.ro.

”Una dintre temele discutate a fost situaţia privind calitatea aerului la nivelul municipiului Bucureşti – temă care face obiectul unei proceduri de infringement declanşată de Comisia Europeană împotriva României – precum şi episoadele de creşteri ale poluanţilor înregistrate în ultima perioadă. A fost stabilit calendarul extinderii punctelor de măsurare în aglomerarea Bucureşti-Ilfov, precum şi despre măsurile concrete de îmbunătăţire ale calităţii aerului pe care autoritatea locală urmează le implementeze”, a transmis Ministerul Mediului.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte managementul deşeurilor în Bucureşti şi creşterea gradului de reciclare, cei doi oficiali au convenit stabilirea, cât mai curând posibil, a unei întâlniri la care să participe şi primarii celor 6 sectoare ale Capitalei, pentru stabilirea unei strategii unitare privind gestionarea deşeurilor.

”Un alt punct important pe agenda discuţiilor a fost eco-mobilitatea. S-a discutat despre stimularea utilizării vehiculelor electrice şi extinderea reţelei de puncte de încărcare pentru acestea, despre sistematizarea traficului rutier, despre modernizarea reţelei de transport în comun şi despre crearea de noi piste de biciclete. În cadrul întâlnirii de lucru, oficialii au discutat şi despre creşterea acţiunilor de prevenţie şi control, la nivelul Bucureştiului, în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei de mediu, precum şi despre îmbunătăţirea colaborării între Comisariatul Municipiului Bucureşti al Gărzii Naţionale de Mediu şi Poliţia Locală”, a mai transmis Ministerul Mediului.