O cincime dintre oraşele din Bulgaria sunt în pragul falimentului

Astfel, în jur de 50 de municipalităţi se confruntă cu restricţii sau sechestru asupra conturilor bancare, din cauza datoriilor către stat sau companii private.

Datoriile includ şi restanţe de 20 de milioane de leva (zece milioane de euro) prin programul european SAPARD, care trebuie refinanţate de guvernul de la Sofia.

Potrivit Ministerului Finanţelor, pe lista municipalităţilor ale căror conturi au fost blocate se regăsesc Karlovo, Lom, Kresna, Haskovo, Bobovdol, Primorsko sau Hadzhidimovo.

Recent, au fost deblocate conturile unor oraşe mari, ca Silistra, Vidin, Veliko Tarnov, Sevlievo şi Momchilgrad, a anunţat instituţia.

Lista autorităţilor locale care se confruntă cu probleme financiare va creşte.

„Încă 20 de municipalităţi sunt pe cale să fie incluse pe listă deoarece au restanţe mari la datorii legate de fonduri SAPARD”, a afirmat directorul Asociaţiei Naţionale a Municipalităţilor din Bulgaria, Ginka Chavdarova.

Guvernul bulgar ar putea înfiinţa un fond special pentru a ajuta la corectarea plăţilor autorităţilor locale, notează Novinite.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed