In practica, este o pierdere de vreme si de bani si o uluitoare intoarcere in timp, la legile de accelerare a privatizarii sau de stimulare a investitiilor de prin anii 1994, 1997 sau 2001. Culmea, acele legi au avut, de fiecare data, darul de a bloca activitatea investitionala cateva luni bune, pentru ca nu se aprobau si normele metodologice necesare. Ce este in neregula cu aceasta lege?
In primul rand, problema in Romania nu este lipsa locurilor de munca – dimpotriva, rata somajului este sub media europeana si angajatorii vorbesc mereu de criza fortei de munca. Problema este nivelul salariilor; daca angajezi cinci sute de oameni, pe care ii platesti putin peste salariul minim pe economie, atunci nu faci un mare bine social.
In al doilea rand, se comite o discriminare fata de investitiile mai mici, dar, totusi, importante; pana la urma, coloana vertebrala a unei economii este data de intreprinderile mici si mijlocii, nu de marile corporatii. In Romania, avem deja un grad prea mare de concentrare pe multe piete, care duce la lipsa competitiei si la cresterea preturilor. Stimularea marilor investitii nu face decat sa accentueze aceasta concentrare.
In al treilea rand, nu mi se pare normal sa periclitezi bugetul de stat; pe langa problema cresterii ajutorului de stat (fiecare astfel de stimulent va face obiectul unui aviz de la Bruxelles, care, de fapt, va duce la intarzierea investitiei), care la noi este, oricum, mult peste media europeana, se mai pune acut si problema deficitului bugetar astfel creat. Eu cred ca nu ne putem permite nicio cheltuiala care nu este strict necesara in urmatorii ani; implicit, nici aceste stimulente.
In al patrulea rand, astfel de legi, specifice tarilor slabe, care nu au alte avantaje de locatie, ridica problema selectiei adverse: vor veni acei investitori atrasi de facilitati fiscale, care vor pleca (sau isi vor restrange sever activitatea) atunci cand alte tari vor oferi stimulente si mai mari.
In sfarsit, nu trebuie o lege speciala pentru stimularea investitiilor; trebuie, in schimb, o politica fiscala coerenta, cu impozite ceva mai mari pe profit si mai mici pe dividende, cu deductibilitati integrale ale cheltuielilor pentru obiective considerate prioritare, cum ar fi cercetarea-dezvoltarea sau energia regenerabila. Pentru asta, nu este nevoie de o lege a investitiilor, ci de un amendament la Codul fiscal. Si mai este nevoie de politici indirecte, conexe, de sprijin pentru investitii, cum ar fi dezvoltarea infrastructurii.
Poate ca sunt si investitori care asteapta, la granita, sa investeasca 30 de milioane si pentru care aceasta lege este utila. Dar economia romaneasca nu are nevoie de o lege care sa adanceasca deficitul bugetar si sa sporeasca problemele de concurenta.
Liviu Voinea Conf. univ. dr. SNSPA, director al Grupului de Economie Aplicata
