Silvian Emanuel Man le-a transmis tinerilor prezenți la eveniment că „înaintașii noștri, în vremuri de prigoană, erau mai liberi decât mulți din zilele noastre” și i-a îndemnat: „Să ne luăm libertatea înapoi, ca să ne putem lua țara înapoi”.
În aceeași manieră, el a contiuan afirmând că deși țara nu se mai află sub imperiul austro-ungar, „nu mai aparține”.
Parte din discursul rostiti de Silvian Emanuel Man
„(…) În 1992, după ce studenții au mers pe jos de la Chișinău la București ducând pe urmeri Crucea Basarabiei în Drumul Crucii, părintele Dumitru Stăniloae le-a cerut acelor tineri să fie deasupra celor din interbelic – adică deasupra celor care și-au dat viața pentru Hristos și Neam. Acest îndemn trebuie să ne cutremure și să ne facă să realizăm ce sarcină înaltă are de purtat generația noastră. Dacă celor din 1871 le-a revenit ca misiune doar realizarea unității de neam, a României Mari, și punerea temeliei unei generații de intelectuali de elită care să conducă și să rânduiască instiuțiile fundamentale ale națiunii și ale statului nostru, acum avem mult mai multe de înfăptuit de către predecesorii noștri.
Astăzi nu este doar pomenirea Sfinților Martiri Brâncoveni, ci și o zi în care ne aducem aminte de creștinii care sunt persecutați în această lume, fie de regimuri tiranice prin pedepse demne de actele martirice, fie de regimuri așa-zis democratice, care îi marginalizează din școli, din universități, de la locul de muncă, eliminându-i sistematic din viața publică pe cei care nu se aliniază corectitudinii politice și așa-zisei culturi a anulării.
Nu mai facem această manifestație în Imperiul Austro-Ungar ca să ne fie frică să spunem lucrurilor pe nume, ci în țara noastră, dar care, din păcate, astăzi nu ne mai aparține.
Aici, între noi, ne este ușor să ne mărturisim unii altora credința noastră, dar când vom pleca de aici, vom avea fiecare dintre noi curajul ca pentru idealurile noastre să fim luați în râs, să fim batjocoriți și marginalizați? Sau să ne batem pentru ele cu riscul de a-i supăra pe mai marii zilei din țară și de peste hotare, călcând abia atunci cu adevărat pe urmele celor de la 1871?



