Paul Georgescu, nominalizat la titlul mondial de ”Înotătorul anului în ape libere”!

Românul nostru formidabil, fenomen în ceea ce privește înotul pe mări și oceane  (a obținut primul record românesc la înotat în apă înghețată, în Antarctica, la 1600 m) poate fi susținut de fiecare dintre noi pe site-ul asociației sus amintită.

Paul POATE FI VOTAT AICI fiind unul dintre cei 12 nominalizați, finaliști de pe întreg mapamondul, printre care se numără și legendarul înotător Petar Stoychev (prezent la patru ediții ale Jocurilor Olimpice).”Mulțumesc tuturor celor ce mă susțin! Am dat tot ce am putut și mai am de demonstrat. Voi continua să uimesc, să-mi depășesc limitele”, promite Paul cititorilor Money& People.

Andreea Raicu, vulnerabilă, pe plajă, în Maldive

Paul Georgescu (41 ani) este recunoscut drept unul dintre cei mai valorosi maratonisti din istorie. Paul este primul român din istorie care a înotat 1600 de metri în ape înghetate (3,02 grade), totodată primul român care a traversat Molokai Channel (42 de kilometri, in 13 ore si 6 minute). Alte recorduri, este sportivul care a înotat cea mai rapid milă extremă numită ”ice zero” (la Cercul Polar temperature apei este de 0.1 grade Celsius și cel ce a înotat cea mai rapidă milă la Polul Sud. În 2019 a obtinut și titlul de campion mondial înot în ape inghețate pe distanța de 500 de metri (Murmansk, Rusia). Reprezentantii World Open Water Swimming Asociation îl apreciaza si pentru faptul ca a condus cea mai rapidă stafetă mixtă (formata din câțiva dintre elevii săi) care a traversat în 2020 Canalul Mânecii.

Profesorul de înot al lui Ianis Hagi, recordmanul Paul Georgescu este susținut de mijlocașul de la Glasgow Rangers, dar și de Simona Halep în acestă competiție a popularității la nivel mondial.

Madonna a plecat în vacanță cu iubitul său, cu 36 de ani mai tânăr

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed