Oficial, Beijingul nu a făcut niciun comentariu cu privire la scrutin, cu excepţia unui răspuns foarte diplomatic – ‘Nicio schimbare de politică franceză nu va afecta relaţiile sino-franceze’ – al Ministerului de Externe la o întrebare adresată de AFP.

Presa chineză, deşi are în jur de 40 de jurnalişti acreditaţi în Franţa, s-a ocupat puţin de campania electorală din această ţară foarte îndepărtată de China, care se pregăteşte şi ea pentru o tranziţie politică majoră în octombrie.

‘Franţa nu este o mare ţară, nu este precum SUA, care pot avea un impact enorm asupra Chinei’, a explicat pentru AFP Liu Jiansheng, de la Institutul chinez de studii internaţionale, analistul arătându-se surprins că presa chineză pare convinsă de realegerea lui Sarkozy.

Relaţia între liderii chinezi şi preşedintele Sarkozy a fost mult timp dificilă, din cauza poziţiei Parisului asupra anumitor subiecte sensibile precum Tibetul, şi a personalităţii imprevizibile a francezului, dar s-a normalizat parţial la sfârşitul mandatului, explică Valérie Niquet, de la Fundaţia pentru cercetare strategică de la Paris.

Criza datoriilor în Europa, o vizită de stat a preşedintelui chinez Hu Jintao în 2010, mai multe summituri, printre care G20 de la Cannes în 2011, şi naveta Paris-Beijing a fostului prim-ministru Jean-Pierre Raffarin au contribuit la depăşirea neîncrederii iniţiale.

Preşedinţii Hu şi Sarkozy au ajuns ‘să se înţeleagă bine la final şi lucrează bine împreună. În orice caz, chinezii preferă continuitatea, stabilitatea’, afirmă analistul.

În cei cinci ani de mandat, Nicolas Sarkozy s-a deplasat de şase ori în China, iar miniştrii săi au făcut, doar anul trecut, 19 vizite.

François Hollande, în schimb, nu a vizitat niciodată China şi chinezii nu îl cunosc. Trimis la Beijing în februarie, emisarul său Laurent Fabius nu a fost primit de niciun responsabil de rang înalt. În materie de politică externă, socialiştii au vorbit despre Uniunea Europeană şi SUA, nu şi despre Asia.

Potrivit aceluiaşi expert, Beijingul s-ar putea teme că, prin venirea la putere a unui preşedinte socialist, Parisul şi-ar înăspri poziţia în ce priveşte drepturile omului şi probleme economice precum costul muncii, delocalizările sau mediul.