Pizza Hut Delivery: 150.000 de euro în a patra unitate din reţea, deschisă în Auchan Titan

Unitatea PHD Titan are 20 de angajaţi şi va livra în parte de Est a Capitalei. Primul restaurant sub acest brand a fost deschis în urmă cu doi ani în Vitan. În prezent, PHD, divizia de livrare la domiciliu şi la pachet a lanţului de restaurante Pizza Hut, mai deţine câte o locaţie în zonele Obor şi bulevardul Ion Mihalache.

Pentru anul în curs PHD România estimează afaceri de două milioane de euro. PHD România este operată în sistem de franciză de compania American Restaurant System, controlată, potrivit informaţiilor din piaţă de omul de afaceri Puiu Popoviciu.

În primele şase luni ale anului, reţeaua Pizza Hut a raportat afaceri de 4,5 milioane de euro, în scădere faţă de perioada similară a anului trecut.

La nivel european, Pizza Hut Delivery activează în numai patru ţări. Pe lângă România, PHD este prezent în Bulgaria, Marea Britanie şi Franţa.

Principalii competitori ai reţelei de restaurante Pizza Hut sunt Vapiano, operat de  proprietarul librăriilor Diverta, Octavian Radu sau Bundetot, aflat în portofoliul omului de afaceri Dragoş Petrescu, proprietarul City Grill.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed