Planul ascuns de la DNA! Cine sunt candidații care se vor înscrie în concurs

Surse judiciare au dezvăluit pentru capital.ro că, în spatele uşilor închise, s-a stabilit deja un plan prin care ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să fie obligat să susţină un anumit candidat, mai exact, chiar pe Anca Jurma. Aceasta s-a întâlnit miercuri cu procurorul general al României, Augustin Lazăr şi acesta ar fi convins-o să se înscrie în concurs. Mai mult decât atât, i-ar fi oferit şi un proiect de management al instituţiei cu care să candideze.

 

De asemenea, Lazăr i-ar fi propus şi organizat şi o întâlnire cu un ministru federal german, cel mai probabil cel al Justiţiei. Pentru ca Jurma să fie favorită în cursă, alţi procurori de la DNA ar fi fost convinşi să se înscrie în concurs şi ar urma să facă acest lucru în perioada următoare.

 

Tudorel Toader a declarat, joi, că până în prezent nu s-a înscris nimeni la concursul pentru ocuparea funcţiei de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, vacantată după revocarea Laurei Codruţa Kovesi. Ministrul crede însă că, până la finalul perioadei de înscrieri, adică 23 iulie, vor fi numeroşi cei care să intre în cursa pentru şefia DNA.

“Ieri, pe la ora 10 (miercuri – n.r.), nu era nimeni. Să aşteptăm până luni să vedem dacă se va înscrie cineva. Convingerea mea este că se vor înscrie mai mulţi, mai mulţi decât atunci când a fost procedura pentru DIICOT”, a spus Toader, la intrarea în sediul MJ.

 

Articolul integral pe CAPITAL.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed