Poliţista Melania Renghea, care îşi acuza fostul şef de viol, va fi cercetată pentru tentativă de omor calificat

0
Poliţista Melania Renghea, care îşi acuza fostul şef de viol, va fi cercetată pentru tentativă de omor calificat

Procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova care se ocupă de cazul Melaniei Renghea a decis schimbarea încadrării juridice a faptei, din tentativă de omor în tentativă de omor calificat.

 

Decizia a fost luată în cursul săptămânii trecute, dar abia ieri (n.r. – joi) a fost comunicată poliţistei şi avocaţilor acesteia.

 

Anchetatorii au considerat că Melania Renghea trebuie cercetată pentru tentativă de omor calificat, după ce au luat în considerare faptul că infracţiunea s-a petrecut într-un loc public.

 

“Se impune schimbarea încadrării juridice deoarece infracţiunea de care Melania Renghea este acuzată a avut loc într-un loc public. Acest fapt este de natură să agraveze situaţia. Vechea încadrare era de tentativă de omor, iar acum persoana în cauză este acuzată de tentativă de omor calificat. Ancheta este însă în derulare, rămâne de văzut dacă se va face sau nu vinovată de această acuzaţie”, a declarat Tena Tulitu, purtător de cuvânt al Parchetului Curţii de Apel Craiova.

 

Dacă pentru tentativă de omor poliţista risca între zece şi 20 de ani de închisoare, conform noii încadrări ea riscă între 15 şi 25 de ani de închisoare.

 

În 26 decembrie 2012, Melania Renghea, de la Poliţia Balş, l-a înjunghiat pe comisarul Gheorghe Barbu, fostul ei şef, pe motiv că ar fi încercat să o violeze. Femeia a depus şi o plângere la Parchet prin care îl acuza pe Barbu de viol şi şantaj, dar şi alte nouă persoane de abuz sexual. Printre numele menţionate de Renghea se află cel al şefului IPJ Olt, Ion Voicu, cel al şefului Poliţiei Balş, Ion Şotea, şi cel al procurorului Laurenţiu Turcin.