Poşta Română a urcat şase locuri în clasamentul celor mai bune servicii poştale din lume, pe poziţia 44 din 170, înaintea unor ţări precum Danemarca, Letonia, Islanda

„Compania Naţională Poşta Română ocupă poziţia 44 într-un raport al Uniunii Poştale Universale (UPU) care analizează serviciile poştale din 170 de ţări. Anul trecut, compania s-a aflat pe locul 50”, a informat marţi compania.

UPU clasifică serviciile poştale în funcţie de fiabilitate, acoperire, relevanţă şi rezistenţă. Dacă, în 2019, Poşta Română obţinea un scor de 47,81 de puncte, anul acesta compania a înregistrat o creştere de 6,97 de puncte, urcând de pe poziţia 50, pe poziţia 44, înaintea unor ţări precum Danemarca, Letonia, Islanda, etc.

Pentru realizarea raportului s-a luat în calcul şi dezvoltarea serviciilor poştale în contextul pandemiei Sars-Cov-2.

”Deciziile luate de către companiile aeriene de a suspenda zborurile au afectat fiabilitatea poştală la nivel mondial, operatorii fiind nevoiţi să oprească temporar traficul poştal internaţional pe mai multe rute. Poşta Română s-a adaptat rapid situaţiei şi a căutat, zilnic, soluţii pentru a nu întrerupe activitatea, iar măsurile luate să nu afecteze distribuirea trimiterilor şi a prestaţiilor sociale pentru populaţie. Conducerea companiei a găsit alternative şi a semnat parteneriate cu diverşi operatori pentru a înlocui transmiterea pe cale aeriană a corespondenţei folosind curse auto”, arată compania.

Totodată, a dezvoltat produse pentru a satisface necesitatea unei nevoi din ce în ce mai acute a furnizorilor de livrare la domiciliu a comenzilor, evitând expunerea populaţiei la virusul COVID-19. 

„Toate datele arată un nivel de dezvoltare poştală. Deşi a fost un an greu în care ne-am confruntat cu provocări majore, observăm o avansare a companiei în acest clasament şi o performanţă în comparaţie cu alte ţări membre UPU”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

 


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed