Doar cateva ore il desparteau de una dintre cele mai grele misiuni pe care le-a avut vreodata un om de stat european. In mai putin de 50 de ani murisera peste 100 de milioane de oameni. La 5 ani dupa terminarea razboiului, Europa trecuse prin cateva momente care puteau reaprinde oricand conflagratia. Un nou razboi era vazut destul de probabil de majoritatea cetateniilor de pe acest continent, scrie ZF.RO

Fundamentele Uniunii Europene, ce se aflau in servieta lui Schuman, au aparut intr-un moment in care omenirea s-a speriat de ea insasi.

Schuman, care calatoarea catre Paris, avea la el planul care urma sa aduca pacea in Europa. Era la a opta ciorna. Nu Schuman era autorul lui, ci Jean Monnet, omul care reusise sa gaseasca o formula prin care facea razboiul intre europeni imposibil.

Dar pentru asta avea nevoie de un politician care sa poata vorbi cu toate partile interesate si sa ii convinga pe toti ca planul putea sa aiba succes.

Aici intervenea ministrul de externe francez. Asta era rolul lui Schuman. Practic, Jean Monnet, tehnocratul genial, avea nevoie de Robert Schuman, politicianul genial. Prima oara trebuia sa convinga intreg guvernul francez, pentru a putea vorbi in numele lui. Dupa aceea, Germania de Vest trebuia sa fie de acord. De asemenea, trebuia vazut daca europenii mai credeau ca pacea mai este un concept plauzibil sau o utopie, daca urmau sa sustina proiectul sau nu.

Mai pe scurt, multe puteau merge rau.

Imediat cum ajunge la Paris, pe 9 mai, Schuman are o intalnire cu membrii guvernului francez, ocazie prin care le prezinta propunerea si le cere sprijinul politic. Planul era cel putin curajos. Robert Schuman se bate pentru fiecare idee si desi au fost momente, pe parcursul sedintei, in care se parea ca totul se va narui, premierul de atunci, George Bidault, ii garanteaza lui Schuman intregul sprijin al cabinetului pe care il conducea. Practic, Franta sustinea planul unei Europe unite.

Acum urma testul publicului. Imediat dupa ce obtine acordul guvernului francez, Schuman convoaca o conferinta de presa la Quai d’Orsay, sediul ministerului de externe de la Paris.

Sala aleasa este Salon d’horloge. Ora aleasa, 18.

Nimeni nu se astepta la ceva deosebit. Credeau ca o fie un anunt banal. De altfel, atatea declaratii raman uitate. Fie pentru ca reprezinte doar o serie de platitudini, fie pentru ca impactul lor asupra istoriei este egal cu zero.

Robert Schuman nu stia exact daca declaratia lui va insemna ceva in istoria Europei. Cu siguranta, spera. Dar pana la urma, planului lui pentru pacea europeana abia trecuse de guvernul francez si mai erau atatea obstacole in fata. Din nou, multe puteau merge prost.

“ Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă.

Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice.“

Asa incepe una dintre cele mai importante declaratii ale secolului trecut. Schuman avea sa prezinte ideea lui Jean Monnet de a face razboiul imposibil.

“Guvernul francez propune ca producţia franco-germană de cărbune şi oţel să fie plasată sub o Înaltă Autoritate comună, în cadrul unei organizaţii deschise şi altor state europene.  Punerea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel va asigura imediat stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică, un prim pas către realizarea unei federaţii europene şi va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării muniţiei de război, dar care au fost, în acelaşi timp, cele mai constante victime ale conflictelor.”

Era pentru prima oara cand se intampla asa ceva. Jean Monnet, autorul planului Uniunii Europene, a gandit in asa fel incat sa faca razboiul imposibil din punct de vedere material, punand sub autoritatea unui for supranational productia de carbune si otel a Europei.

“Solidaritatea de producţie astfel stabilită va demonstra că orice război între Franţa şi Germania devine nu numai inimaginabil, ci şi imposibil din punct de vedere material.”

Practic, Schuman invita Germania si alte state europene sa se alature unei noi ordini continentale.

Dupa declaratia sa, Konrad Adenauer, cancelarul Germaniei de Vest, anunta ca este de acord cu propunera lui Schuman. Italia, Belgia, Luxembourg si Olanda se alatura.

Avea sa se intample. Europa se unea. In sfarsit.

Reprezentantii tuturor statelor se intalnesc si decid ca pe 18 aprilie 1951 sa semenze Tratatul de Paris ce duce la aparitia Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelulului, un fel de bunica a Uniunii Europene de astazi