Prigoană vrea legalizarea prostituţiei. Vezi propunerea deputatului

„Motivaţia înaintării unui proiect de lege care să reglementeze exercitarea în mod legal a prostituţiei stă în încercarea de a clarifica situaţia socială a persoanelor care, oricum, activează în domeniu (prin intrarea acestora în sistemele de asigurări sociale, de sănătate, de pensii etc.) şi, de ce nu, în încercarea de a spori veniturile la bugetul de stat”, menţionează Prigoană, într-un comunicat de presă.

Potrivit propunerii legislative, „«activitatea cu caracter sexual autorizată » (ACSA) desemnează activitatea cu caracter sexual derulată de persoana care deţine autorizarea legală, desfăşurată în baza unei înţelegeri între părţi şi recompensată cu o plată dinainte stabilită. ACSA presupune servicii specifice relaţiilor normale dintre cele două sexe, cu asigurarea respectării regulilor de igienă şi discreţie. Relaţiile homosexuale sunt interzise”.

Prigoană propune ca regimul juridic general aplicabil persoanelor care practică această activitate să fie cel prevăzut de Legea privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, iar Guvernul să completeze în mod corespunzător Clasificarea Ocupaţiilor din România şi Codurile CAEN.

Iniţiativa legislativă menţionează că ACSA poate fi exercitată de persoane care au împlinit 20 ani, sunt apte din punct de vedere medical şi sunt autorizate în condiţiile legii. De asemenea, se prevede că au acces la aceste servicii persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani.  Citeşte mai departe pe MEDIAFAX

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed