Cum arată cea mai nouă şi mai mare sondă de gaze din ţară (FOTO)

Doar câteva zile au trecut de când Petrom anunţa că a făcut cea mai mare descoperire din domeniul gazelor din ultimii şase ani. Au săpat, lângă Târgu Jiu, o sondă care va avea cel mai mare volum al producţiei dintre toate sondele din România de pe uscat. Compania a trimis, către Money.ro, două poze cu locaţia sondei şi o diagramă care explică, schematic, cum funcţionează sonda. Explicaţiile sunt în engleză. Sonda este exact în centrul celor două poze(colorată cu verde) iar recipientele albe cu frunza de arţar roşie reprezintă rezervoarele de gaz.

Sonda de gaze Petrom 4539 de la Totea, lângă Tg Jiu, este cea mai mare sondă de uscat din ţară ca volum al producţiei cu o cantitate extrasă zilnic estimată la 430.000 de mc şi 58 de tone de condensat. A fost forată la jumătatea acestui an iar de luna viitoare va începe şi producţia experimentală. Oficialii Petrom apreciază că sonda Totea este cea mai mare descoperire onshore din domeniul gazelor din ultimii şase ani. Spre comparaţie, volumul de gaze extras de această sondă ar fi suficient pentru alimentarea a două oraşe de mărimea Ploieştiului. De altfel, gazele de la Totea reprezintă 3% din întreaga producţie a Petrom.

Forajul sondei a fost finalizat în prima jumătate a acestui an, în regiunea Olteniei, la o adâncime de 3.600 metri, în urma unui program de explorare seismică 3D.
Rezultatele înregistrate în timpul probelor de producţie au indicat faptul că acesta ar putea fi un zăcământ semnificativ, dimensiunea acumulării urmând a fi determinată prin evaluare.

În prezent, Petrom planifică forajul a două sonde de evaluare care vor furniza date suplimentare pentru evaluarea zăcământului. Pe baza rezultatelor obţinute se vor lua în considerare eventuale foraje suplimentare de dezvoltare.
„La nivel mondial, hidrocarburile vor continua să reprezinte peste 50% în ponderea surselor de energie pe termen lung. Pentru a asigura o producţie sustenabilă de hidrocarburi în România ne concentrăm asupra maximizării producţiei din zăcămintele mature, care au o pondere mare în portofoliul nostru, dar şi asupra activităţilor de explorare. Investiţiile noastre pentru activităţile de explorare şi producţie reprezintă anual circa 70% din bugetul de investiţii al Petrom”, a spus Johan Pleininger, membru al Directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de explorare şi producţie.

 

sistem sonda petrom

Grupul Petrom este cel mai mare grup petrolier din Europa de Sud-Est, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Marketing, Gaze Naturale şi Energie. Grupul şi-a consolidat poziţia pe piaţa petrolieră din Europa de Sud-Est în urma unui amplu proces de modernizare şi eficientizare, pentru a cărui implementare au fost realizate investiţii de peste 6,6 miliarde de euro în ultimii şase ani.
Grupul exploatează în România şi Kazakhstan rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 832 milioane de barili echivalent petrol (în România 805 milioane barili echivalent petrol) şi are o capacitate nominală anuală de rafinare de 4,5 milioane tone.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed