Un fost ministru şi un lider liberal, în vizorul DIICOT

Implicarea fostului ministru al Agriculturii Valeriu Tabără şi a vicepreşedintelui liberal Sorin Frunzăverde în acordarea de credite pe documente false este investigată de anchetatori. De asemenea, fostul vicepreşedinte al AVAS, Popa Stan, este investigat pentru modul în care a intervenit în acordarea unui credit de 2,5 milioane de euro unei firme fantomă.

Tăvălugul creditelor neperformante acordate de mai multe bănci a fost dat în vileag, într-o nouă declaraţie dată în faţa procurorilor DIICOT, de liderul analfabet al reţelei, acuzate că încercat să obţină peste 18 milioane de euro cu acte false.

„Întrucât mă aflam într-o relaţie de prietenie apropiată cu Tudoroiu Marin, i-am solicitat acestuia să mă ajute în schimbul unui comision de 10% în funcţie de creditul pe care urma să-l obţinem şi în schimbul acordului acestuia i-am înmânat dosarul respectiv pe care acesta l-a prezentat lui Marinel Burduja ce avea calitate de vicepreşedinte al Raiffeisen Bank. Ştiu că Tudoroiu Marin a ajuns la Marinel Burduja, urmare a recomandării făcute de fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără. Sîntu Ion Teodor l-a căutat pe ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, iar acesta l-a trimis la directoarea de Fonduri Rurale pentru Investiţii, pe nume Toncea”, a declarat Mihai Stan.

Mihai Stan mai arată că apoi au mers la BRD Unirea să ceară împumutul de peste un milion de euro, însă i s-a spus că, având în vedere obiectul de activitate al firmei, creditul este neperformat. Totuşi, directoarea de la Fonduri Rurale l-a sfătuit să închirieze un siloz de cereale pentru a putea lua împrumutul.

„Prin intermediul lui Sorin Frunzăverde am ajuns la Cristian Haiduc, care era secretar de stat în Ministerul Economiei. Eu am fost la Haiduc, eu căutând o intrare la Şaramet Aurel, acesta mi-a spus că nu mă poate ajuta, doar dacă vreau fonduri europene. Atunci mi-a venit ideea să aplic şi eu pentru fonduri europene. Acesta, în cadrul unei întâlniri, m-a trimis la o firmă de consultanţă TDP Parteners, cu care ei sunt „mână-n mână”, la un anume Marian Dobrilă. Am ajuns la Dobrilă care mi-a explicat procedura de urmat”, a mai spus Stan.

Contactaţi de reporterii Money TV, Valeriu Tabără şi Sorin Frunzăverde au declarat că nu au legătură cu nicio persoană din acest dosar.

„La mine ca ministru a venit foarte multă lume, numele Mihai Stan nu-mi spune absolut nimic. Niciodată nu am făcut presiuni pe cineva să dea credite cuiva. Am lucrat extraordinar cu băncile, că s-or fi strecurat şi mizerabili din ăştia, acest lucru e inerent, dar acolo băncile trebuiau să verifice dacă actele sunt în regulă”, a spus Tabără.

„Nu-l cunosc pe domnul Mihai Stan. Nu. Nu”, a declarat Frunzăverde, întrebat de reporterii Money dacă în cunoaşte pe Haiduc (Cristian Haiduc, secretar de stat în Ministerul Economiei, n.r.), implicat şi el în dosar, sau dacă a făcut vreo intervenţie.

 

Reţeaua care se ocupa de obţinerea frauduloasă de credite a fost anihilată în toamna anului trecut de procurorii DIICOT, iar peste 30 de oameni au fost arestaţi prevenitv. Acuzaţiile sunt: înşelăciune şi spălare de bani. Potrivit anchetatorilor, reţeaua ar fi reuşit să ia credite cu acte false de la mai multe bănci. Prin aceeaşi metodă, ar fi încercat să obţină împrumuturi de peste 18 milioane de euro, dar au reuşit să ia doar patru milioane. În acest dosar sunt implicate nume celebre din lumea financiară: Aurel Şaramet, preşedintele Fondului de Garantare a Creditelor, Alexandru Claudiu Cercel – Duca, vicepreşedintele BRD, precum şi mai mulţi oficiali din Ministerul Economiei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed