Producătorii de tomate și usturoi primesc ajutor financiar. Ce sumă

Producătorii români vor primi bani. Comisia Europeană a aprobat, miercuri, o schemă de ajutoare în valoare de 37,6 milioane euro notificată de România pentru sprijinirea producătorilor de tomate şi usturoi, în contextul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Potrivit agerpres.ro, schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022 şi modificat ulterior la 20 iulie 2022 şi la 28 octombrie 2022.

În cadrul schemei, ajutorul va fi acordat sub formă de granturi directe. Măsura va fi deschisă producătorilor de tomate în spaţii protejate, precum sere, precum şi producătorilor de usturoi, care sunt în pericol să îşi piardă lichiditatea financiară din cauza dificultăţilor de pe piaţa agricolă provocate de invazia rusească din Ucraina.

Sprijinul nu va depăşi 280.000 de euro pentru fiecare beneficiar şi va fi acordat până la data de 30 iunie 2024.

Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107, alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Beneficiarii, respectiv întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole vegetale, trebuie să depună cererile și documentele justificative până la data de 19 aprilie 2024, inclusiv.

Plata sumelor reprezentând ajutorul de stat se va realiza până la data de 30 iunie 2024 inclusiv, iar (2)verificările în teren ale culturilor de usturoi înființate se realizează de către echipe mixte formate din experți din cadrul DAJ și APIA.

În cazul în care suma totală de plată care urmează să fie acordată beneficiarilor depășește resursele financiare totale, prevăzute în actul normativ, suma cuvenită fiecărui beneficiar se va reduce proporțional.

Prin instituirea schemei de ajutor de stat se va asigura un grant financiar care se acordă producătorilor agricoli ce își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, în vederea compensării parțiale a pierderilor la cultura de usturoi înființată în toamna anului 2023 – primăvara anului 2024, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Și proiectul privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea parțială a pierderilor la cultura de tomate în spații protejate înființată în decembrie 2023 – trimestrul I al anului 2024 vine în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Actul normativ vizează asigurarea unui grant financiar care se acordă producătorilor agricoli ce își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, în vederea compensării parțiale a pierderilor la cultura de tomate în spații protejate înființată în decembrie 2023 – trimestrul I al anului 2024, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Valoarea totală a schemei de ajutor este de 166.206.250 lei, reprezentând echivalentul a maximum 33.690.000 euro. În cazul în care suma totală de plată care urmează să fie acordată depășește resursele financiare totale alocate, prevăzute în actul normativ, suma cuvenită fiecărui beneficiar se va reduce proporțional.

Cuantumul ajutorului de stat se acordă per beneficiar și reprezintă echivalentul în lei al sumei de 1.500 euro pentru 1000 mp. Cererile și documentele justificative trebuie să fie depuse până la data de 12 aprilie 2024 inclusiv, iar plata sumelor reprezentând ajutorul de stat se realizează până la data de 30 iunie 2024 inclusiv.

Verificările în teren se efectuează de către echipe mixte ale DAJ și APIA și vizează identificarea suprafeței înființată cu tomate cultivate în spații protejate.

Beneficiarii pot fi întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole vegetale.

Adoptarea proiectului de ordonanță de urgență va duce la menținerea interesului producătorilor agricoli pentru producerea de tomate în spații protejate, compensarea parțială a cheltuielilor necesare acestei culturi și livrarea către piață a tomatelor autohtone în perioada de extrasezon.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed