Festivalul Electric Castle 2025 promite o experiență muzicală unică, cu peste 120 de ore de muzică live, pe parcursul a cinci zile pline de energie și surprize la Castelul Banffy din Bonțida.
Între 16 și 20 iulie, scena va fi împărțită de superstaruri internaționale precum Justin Timberlake, Queens of the Stone Age, Yungblud, Justice și Bicep, alături de peste 200 de artiști care aduc spiritul rebel, vizionar și autentic al muzicii alternative și electronice.
Organizatorii au reușit să creeze un lineup divers, care acoperă o gamă largă de genuri muzicale, de la indie rock și techno, la hip-hop, drum and bass sau electro-pop.
„Pe lângă faptul că e foarte divers, eclectic se zice, pe lângă faptul că e foarte divers, e chiar și foarte, foarte frumos și partea faină e că anul ăsta anunțăm mai repede și programul pe zile ca să vă puteți face deja exact listuța și să știți tenișii pentru ce zi, bocancii pentru ce zi sunt, astfel încât să fiți pregătiți”, a declarat Renate Rozenberg, PR manager la Electric Castle.
Pe scena principală, rebelul pop-punk Yungblud va deschide cu noul său hit „Hello, Heaven, Hello!”, o piesă de 9 minute care marchează o nouă etapă în cariera sa, iar show-ul său promite să fie unul memorabil pentru generația Z.
Grupul Rudimental revine cu o identitate nouă, „RUDIM3NTAL”, și un spectacol vizual și sonor de excepție, celebrând 20 de ani de hituri drum & bass. Pentru prima dată în România, publicul va putea vedea live pe Artemas, un artist britanic în ascensiune cu piese virale și un show emoționant.
Ce artiști cântă la Electric Castle
Legenda muzicii electro-pop Róisín Murphy va aduce farmecul și teatralitatea ei unică, interpretând hituri clasice și piese noi de pe albumul „Hot Parade”.
Fanii muzicii electronice vor dansa pe ritmurile artiștilor ca Justice, Bicep, Netsky, Nghtmre, Neil Frances, Hot Since 82, Jayda G, DJ Tennis sau Anfisa Letyago, asigurând o atmosferă vibrantă și nonstop pe toate subgenurile de la acid la house și techno.
Pe partea rock, festivalul aduce nume impresionante ca The Sisters of Mercy, Refused, Leprous și Bad Nerves, împreună cu trupe românești legendare precum Iris și Zdob și Zdub, pentru un spectacol energic și plin de emoție.
Scena urbană a Electric Castle continuă să fie un spațiu de expresie pentru hip-hop, trap și rap, cu artiști internaționali precum Joey Valence & Brae, Young Nudy și Rosa Pistola, dar și cu nume românești de top ca Grasu XXL, Deliric x Silent Strike, On the Block, Rava, Oscar și Călinacho, fiecare cu stilul și mesajul său distinct.
Printre premierele românești care vor urca pe scena principală se numără Inna și Valeria Stoica, alese special de managementul lui Justin Timberlake pentru deschiderea show-ului său din 17 iulie, dar și proiectul marca Electric Castle, TARAPHONICS.
Electric Castle 2025 este cu adevărat un festival eclectic și vibrant, gata să ofere publicului cinci zile de neuitat, în care muzica, cultura și libertatea de exprimare se întâlnesc într-un decor de poveste.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.