Proiectul Cathedral Plaza are autorizaţie de construcţie valabilă, susţine MBD

0

Potrivit dezvoltatorului imobiliar, aceste acuzaţii şi încercări de blocare a proiectului i-au provocat prejudicii de aproximativ 20 milioane de euro. De aceea, compania analizează modalităţile legale prin care să recupereze pierderile.

Proiectul complexului de birouri Cathedral Plaza a fost autorizat de Primăria Sectorului 1 în februarie 2006, iar lucrările au început o lună mai târziu. În aprilie însă, autorizaţia a fost contestată în instanţă de reprezentanţii Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti. Lucrările au fost întrerupte în iulie 2007 până la soluţionarea cauzei.

Anul acesta în iunie, Curtea de Apel Ploieşti a dat câştig de cauză firmei Millennium Building Development în procesul privind anularea autorizaţiei de construcţie. Cauza se află pe rol, după ce Arhiepiscopia a contestat decizia Curţii de Apel.