Rasmussen: SUA vor continua să investească în NATO

„Într-o lume imprevizibilă, este decisivă afirmaţia Statelor Unite ale Americii că parteneriatul transatlantic rămâne un lucru indispensabil pentru securitatea tuturor aliaţilor”, a subliniat Anders Fogh Rasmussen, citat de AFP.

 

„Aşa cum a spus şi preşedintele Obama, Statele Unite ale Americii vor continua să investească în NATO, deoarece alianţa a demonstrat de nenumărate ori, cel mai recent în Libia, că rămâne un diminuator de putere”, a insistat secretarul general al NATO.

 

Preşedintele Barack Obama a prezentat joi noua strategie militară a SUA, care vizează în egală măsură o reducere a forţelor armate, în contextul măsurilor de austeritate, menţinerea superiorităţii militare a Americii în lume, în special ”orientarea spre regiunea Asia-Pacific”.

 

Strategia mai subliniază ‘interesele persistente’ ale SUA în Europa şi importanţa Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic /NATO/, dar notează că prezenţa militară americană pe teritoriul european trebuie să ‘evolueze’ odată cu vremurile.

 

În opinia secretarului general al NATO, această revizuire a politicii americane privind apărarea este „pe deplin coerentă” cu strategia NATO.

 

Barack Obama anunţase vara trecută o revizuire a strategiei miliare a SUA, cerându-i Pentagonului să pregătească tăieri masive ale bugetului militar

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed