Reacția Americii și a Marii Britanii după anunțul lui Putin

„Rusia a prezentat un întreg evantai de argumente pentru a justifica ceea ce nu este decât o confiscare a unui teritoriu”, a declarat Biden.

 

„Izolarea politică şi economică a Rusiei nu poate decât să crească, în cazul în care ea continuă pe această cale şi va vedea, în fapt, noi sancţiuni din partea Statelor Unite şi UE”, a adăugat el.

 

În același timp, Londra a decis să suspende orice cooperare militară cu Rusia, inclusiv în privinţa licenţelor de export încurs, a anunţat ministrul britanic de Externe William Hague, ca reacţie la anexarea Crimeei.

 

„Am suspendat orice cooperare militară”, a declarat şeful diplomaţiei în faţa deputaţilor, precizând că această decizie se aplică licenţelor de export, „creării unui acord de cooperare militaro-tehnică”, unui exerciţiu naval prevăzut anul acesta în comun cu Franţa şi Statele Unite şi schimbului de vizite la nivel de oficiali de rang înalt.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed