Real Madrid vs. Dallas Mavericks. O pledoarie pentru business-ul spectacol

Real Madrid vs Dallas Mavericks, scor 127-123, a fost o confruntare cu repere îmbinate spectaculos, în spiritul aceluiași joc, dar cu stiluri diferite. Partida cu accente clare de All-Star Game a fost în același timp și o prezentare a două modele de business. Unul consacrat, cel de peste Atlantic, iar celălalt, mult mai aproape de noi, perfect viabil, dar încă încorsetat de regulile și tradițiile specifice sistemului european.

Mavericks, așa cum sugerează și numele, a rămas aceeași echipă nonconformistă, perfect potrivită cu personalitatea patronului său, Marc Cuban. Prezent în tribunele clubului din Madrid, Cuban a savurat jocul de la înălțimea celor 5,7 miliarde de dolari, atât cât reprezintă averea sa personală, potrivit forbes.com.

În fața celor 13 mii de spectatori, care au plătit cel puțin 20 de euro pentru un bilet, sau în cazul mai fericit, minimum 180 la tribuna VIP, Real Madrid a arătat de ce este Campioana Europei. Doar jumătate de partidă. În a doua parte a jocului, Mavericks au dominat fară probleme. Nici nu se putea altfel date fiind calitățile atletice deja proverbiale, tipice jucătorilor din NBA. Mavs au controlat tot, mai puțin ultimele minute, când au trimis în teren rezervele.

40 de milioane pentru Luka Doncic
Kyrie Irving, unul dintre cei mai spectaculoși baschetbaliști ai momentului, a privit jocul de pe bancă. Luca Doncic, accidentat, a jucat doar cinci minute, dar a fost bucuros să-și revadă foștii coechipieri de la Real Madrid. Slovenul are cel mai mare salariu în Dallas, 40 de milioane de dolari anual. Cam cât întregul buget al lui Real Madrid. Walter Edy Tavares, un veritabil acoperiș al Europei, la 2.21 metri înălțime, încasează aproximativ 2 milioane de euro net pe sezon. Asta și ca urmare a politicii de management a Realului, potrivit căreia niciun salariu nu poate depăși un brut de 3,5 milioane de euro, conform basketnews.com.

Pe scurt, Real a câștigat, deși Mavericks au fost mai buni, iar toată lumea a fost mulțumită. Și asta nu doar pentru că linia de trei puncte a fost la fel ca în NBA, la 7,25 metri. Adică mai departe cu jumatate de metru față de distanța FIBA. Dimpotrivă. Veteranul Sergio Llull a avut 5 aruncări de trei puncte reușite din 8 încercări. Dar, în pofida diferenței uriașe dintre salarii, diferența de valoare dintre cele două echipe nu este atât de mare. Doar business-ul este diferit.

O ligă închisă, dar “deschisă”
NBA-ul este o afacere de succes, într-o ligă închisă, cu toate avantajele și mecanismele specifice acestui sistem. Clubul Dallas Mavericks este listat de forbes.com pe poziția a opta în ierarhia care ia în calcul valoarea celor 30 de francize din NBA. Mavs au generat venituri anuale de 364 de milioane de dolari, și un profit operațional de 143 de milioane. Ce-i drept, datoriile clubului reprezintă aproape un sfert din valoarea clubului.

Însă asta nu l-a împiedicat pe Marc Cuban să plătească o amendă de 750.000 de dolari către NBA, la finalul sezonului trecut. Potrivit ligii, Dallas a ratat intenționat o foarte posibilă calificare în play-off, într-un meci decisiv. A ocupat în final locul 11 în Conferința Vest, ceea ce i-a permis să aibă o alegere mai bună la Draftul NBA. A obținut poziția a 10-a, pe care a schimbat-o cu cea de-a 12-a, pentru a-l avea pe tânărul de 19 ani și 2.14 metri înălțime, Dereck Lively. Și a reușit asta doar pentru că a trimis în teren rezervele, într-un meci decisiv.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed