Ce e interzis să faci în prima zi de Paște. Acest obicei atrage ghinionul

Ce e interzis să faci în prima zi de Paște. Acest obicei atrage ghinionul pentru restul anului, iar creștinii trebuie să țină cont de el.

Există mai multe tradiții, superstiții, și obiceiuri, care trebuie respectate în prima zi de Paște. Unele obiceiuri pot atrage ghinionul și bolile în viața noastră.

Spre exemplu, de Paște, nu este bine să dormim, pentru că se spune că în restul anului vom fi somnoroși și vom avea ghinion.

De asemenea, nu trebuie să aruncăm lumânarea aprinsă în noaptea de Paște, ci e bine să o ținem în casă. Aceasta trebuie aprinsă caz de boală, calamităţi naturale și supărări, ca să le alunge, conform tradiției populare.

Ce e interzis să faci în prima zi de Paște. Acest obicei atrage ghinionul

Legenda spune că cine doarme în ziua de Paște va avea parte de ghinion tot anul. Viermii îi mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi îl va prinde ploaia ori de câte ori va vrea să lucreze câmpul.

Totodată, în prima zi de Paște nu se mănâncă oul cu sare, pentru că vorbele din bătrâni spun că vom transpira tot anul.

Ce să faci însă de Paște pentru a avea noroc și pentru a fi sănătos în restul anului? În dimineaţa Paştelui e bine să privim prima dată într-un vas cu apă neîncepută. Se spune că astfel vom avea vederea bună în restul anului.

De asemenea, la masa de Paşti e bine să mâncăm mai întâi un ou, pentru că se crede că acesta aduce sănătate trupului pe parcursul anului, apoi peşte şi pasăre, pentru a fi sprinteni precum peştele şi uşori ca pasărea.

O altă tradiție spune că cu cine ciocneşti ouăle vopsite în ziua de Paşti, te vei întâlni în lumea cealaltă, spune tradiția populară. De asemenea, dacă păstrezi un ou roşu 40 de zile după Paşti şi nu se strică, vom avea noroc tot anul.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed