x


  • EUR
    4.8704
    USD
    3.9791
string(7) "externe"

Regatul Unit şi Canada au convenit un acord comercial post-Brexit

Acordul provizoriu a fost convenit sâmbătă și va intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

Autor: Alice Drăghici | Sursa: Money.ro | Publicat: 22.11.2020, 7:53

Acesta va reproduce pe o bază bilaterală acordul de care Regatul Unit a beneficiat până în prezent ca ţară membră a UE, a anunţat Ministerul britanic al Comerţului Internaţional, potrivit AFP.

 

Cum se circulă pe DN1 după ce orașul Otopeni a intrat în carantină

 

Premierul britanic Boris Johnson şi premierul canadian Justin Trudeau, împreună cu ministrul britanic al Comerţului internaţional Liz Truss şi omologul său canadian Mary Ng, au convenit în urma discuţiilor purtate prin teleconferinţă asupra unui acord de principiu care cuprinde prevederile acordului comercial actual între UE şi Canada, precizează într-un comunicat acest minister.

 

„Acordul încheiat astăzi consolidează schimburi comerciale în valoare de 20 de miliarde de lire sterline (22,4 miliarde de euro) şi garantează siguranţa a mii de locuri de muncă”, a declarat ministrul Liz Truss, care a salutat legăturile ce unesc din punct de vedere istoric şi cultural Regatul Unit de ”prietenii şi aliaţii din Canada”.

 

„Este un acord fantastic pentru Regatul Unit şi care garantează comerţul transatlantic cu unul dintre aliaţii noştri cei mai apropiaţi”, a spus la rândul său premierul Boris Johnson, manifestându-şi speranţa că acest acord va consolida exporturile britanice către Canada, „de la maşinile electrice până la vinul spumant”.

 

Acordul, încă nesemnat oficial, va fi provizoriu, întrucât anul viitor vor începe între guvernele de Londra şi Ottawa negocieri pentru „încheierea unui nou acord mai ambiţios”, un acord „personalizat” care va avea în vedere,  printre altele, domenii precum mediul şi comerţul online, explică ministrul Liz Truss.