Regele Mihai I, sărbătorit la History Channel. Se împlinesc 100 de ani de la nașterea ultimului Rege al României

0

Regele Mihai I sărbătorit la History Channel pe 24 octombrie, la o zi înainte de aniversarea a 100 de ani de la nașterea ultimului Rege al României.

Filmul documentar  ”Regele Mihai: Drumul către casă” va ilustra ”povestea nespusă a curajosului Rege Mihai al României care, la doar 23 de ani, își risca viața sfidându-l pe Hitler în al Doilea Război Mondial, pentru a fi ulterior exilat din patria sa de comuniștii impuși de Kremlin”, potrivit unui comunicat de presă remis de History Channel.

”Regele Mihai: Drumul către casă”, narat de magistralul actor Marcel Iureș, preia povestea dramatică a exilului unui tânăr adesea solitar, ținut în marele joc de șah dintre Vest și Rusia Sovietică. A fost prins în încercările CIA de a înființa o rezistență armată în România, iar mai târziu, a fost spionat în exil de agenții temutei Securități a lui Ceaușescu”.

Regele Mihai I, sărbătorit la History Channel cu ocazia a 100 de ani de la nașterea acestuia. Filmările au avut loc în Elveția, Marea Britanie și România

Filmul a fost produs de John M. Florescu și a fost filmat în Elveția, Marea Britanie și România și este o continuare a mult apreciatei producții „Războiul regelui” (titlu internațional ”Regele care l-a păcălit pe Hitler”), care a avut premiera la TV în 2016 și a fost difuzat în peste 40 de țări.

Este oficial! Festivalul ”George Enescu”, cea mai mare manifestare de muzică clasică din lume în 2021

„Suntem bucuroși să prezentăm o nouă producție locală publicului HISTORY Channel din România, în special după feedback-ul foarte bun dat primului documentar devotat fascinantei povești de viață a Regelui Mihai și, desigur, filmului lui John Florescu despre Regina Maria, una din producțiile cele mai iubite de telespectatorii români ai HISTORY Channel. Suntem nerăbdători să oferim mai multe narațiuni axate pe personalitățile și evenimentele semnificative din istoria României”, spune Izabella Wiley, Director General A+E Networks Europa.

RKelly găsit vinovat de abuz sexual, trafic de persoane și pornografie infantilă. Marele star american riscă închisoare pe viață!