Revelion nebun la Penitenciarul Gherla cu artificii și manele. Fetele au dansat la gard

Noaptea de Revelion a fost una foarte specială pentru deținuții de la Penitenciarul Gherla. Au avut parte de o petrecere pe cinste.

Exact la miezul nopții, un spectacol de artificii și muzică a avut loc în premieră pentru deținuți, dar nu în incinta Penitenciarului Gherla, ci la câțiva metri de zidurile groase.

Iubitele care nu au avut ocazia să își vadă partenerii în noaptea dintre ani, nu s-au lăsat bătute cu una cu două. Îmbrăcate festiv, au parcat mașina la șoseaua principală, la câțiva metri de penitenciar, scrie gherla.info.

S-a dansat pe muzica lui Dani Mocanu

Pentru cei din celule s-a organizat un foc de artificii exclusiv, chiar impresionant, iar din boxele puternice au curs manelele lui Dani Mocanu, cu dedicație:

„M-ați băgat în închisoare, nu am să va iert vreodată
Vin și mă răzbun, chiar de mai întru o dată
Nici o închisoare nu o să mă potolească
Când mă eliberez o să fiu teroarea voastră

V-ați pus împotriva mea, nici nu știți în ce intrat
Răzbunarea nu o opriți cu o mie de mascați
Vin acasă și va arăt ce mi-am pus în gând
Va nenorocesc pe toți și mă întorc râzând”

Petrecerea a durat aproape 2 ore

Deținuții au urcat la ferestre și agățați de gratii, au chiuit de bucurie și satisfacție.

Fetele, cu telefoanele cu blițurile aprinse în mână, au făcut spectacol, au dansat și au cântat în drum pentru ei.

Dar nu au fost doar manele, în difuzoare s-au auzit și mesaje de dor către tați din partea copiilor acestora. Petrecerea a durat aproape două ore, iar șoferii care au trecut prin zonă au salutat prin claxoane formația veselă din mijlocul drumului.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed