România, centrul mondial al triatlonului. Președintele forului:”Vorbesc des cu Nadia Comăneci și știu și fotbaliști români!’

4 Campionate Mondiale sunt organizate și găzduite la Târgu Mureș, de azi, până duminică.

1500 participanți din 41 de țări, 4 Campionate Mondiale într-o săptămână, 42 oficiali tehnici locali, 20 internaționali, peste 200 de oameni și 5 instituții implicate în organizare și 8 luni de pregătiri intense pentru evenimente.

Acestea sunt coordonatele celei mai importante competiții din triatlonul mondial, găzduită timp de șapte zile de România, la Târgu Mureș.

„Dacă m-aș pune în pielea organizatorului, aș fi speriată pentru că sunt multe lucruri de pus la punct pentru un asemenea eveniment. Sunt convinsă că ceea ce se întâmplă la Tg.Mureș va fi perfect”- Marisol Casado, președinte World Triathlon.

Originară din Spania, șefa triatlonului la nivel mondial (65 de ani), una dintre cele 2 femei aflate în funcția unei federații olimpice, s-a îndrăgostit de țara noastră și spune că are contacte cu foști sportivi români.

„Sunt pentru prima dată aici, îmi place foarte mult, cultura românească se apropie de cea a țării mele. Cu Nadia Comăneci am vorbit de multe ori, mai știu si câțiva jucători de fotbal, care au ajuns la Madrid, orașul unde eu stau” – Marisol Casado, președinte World Triathlon.

Pentru Vlad Stoica, președintele Federației Române de Triatlon, aceste zile sunt încărcate de emoții și extrem de agitate

Sper să reușim să cucerim patru medalii, la categoriile juniori și Elite. Reacțiile pozitive ne motivează, am primit feedback în special de la delegațiile venite de peste oceane, Australia și Statele Unite ale Americii” – Vlad Stoica, președintele Federației Române de Triatlon.

Vlad spune că Mondialul de Multisport  este organizat la cele mai înalte standarde și că și-au pus umărul pentru buna desfășurare a lucrurilor nu mai puțin de cinci instituții ale statului.

E greu de organizat și foarte greu de finanțat. Din fericire, noi am reușit să obținem finanțări considerabile, atât din partea Ministerului Sportului, cât și din partea Primăriei Mureș” – Vlad Stoica, președintele Federației Române de Triatlon

La Mondialul de la Târgu Mureș vor lua startul cei mai buni triatloniști din România, care s-au pregătit, în ultima perioadă în cantonament în ItaliaFederația Română de Triatlon va participa cu 50 de sportivi, atât la nivel de juniori, cât și la categoria Elite.

Campionatele mondiale multisport au următorul program: Campionatul Mondial de Cross Duatlon (astăzi), Campionatul Mondial de Cross Triatlon (8 iunie), Campionatul Mondial de Duatlon Standard (10 iunie), Campionatul Mondial de Duatlon Sprint (12 iunie).

 

Sursa: SPORTS-NET

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed