ROMÂNIA NUCLEARĂ! Primul oficial care face o declarație îndrăzneață

În cazul în care unele condiţii ale partenerului chinez din proiectul de finalizare a reactoarelor 3 şi 4 nu vor putea fi acceptate iar parteneriatul cade, Nuclearelectrica are pregătit scenariul de a finaliza singură una dintre cele două unităţi, a declarat secretarul de stat în Ministerul Energiei, Doru Vişan, la o conferinţă pe teme energetice organizat de publicaţia Energy Center.

 

Nuclearul capătă o importanţă tot mai mare, fie că vorbim despre această componentă actuală, fie că vorbim în o altă abordare, cel puţin a unui grup. Trebuie să mai dezvoltăm cel puţin una sau două unităţi în România. Dacă nu se materializează (negocierile cu partenerul chinez pentru construirea reactorelor 3 şi 4 în regim de parteneriat public-privat-n.red.), compania are scenariul de analiză financiară pentru dezvoltarea unei unităţi”, a declarat Vişan.

 

Întrebat care ar fi condiţiile care ar conduce la eşuarea proiectului actual cu partenerul chinez, Vişan a spus că “unele condiţii ale partenerului pot fi suportate sau nu”, după care a vorbit despre “necesitatea de a promova energia nucleară în România ca energie de bază”.

 

Este pentru prima dată când un oficial român vorbeşte despre posibilitatea ca Nuclearelectrica să finalizeze prin forţe proprii unul dintre reactoarele centralei de la Cernavodă, în eventualitatea în care, în final, parteneriatul dintre compania românească şi China General Nuclear Power pentru finalizarea reactorelor 3 şi 4 în regim de parteneriat public-privat nu va funcţiona.

 

Articolul integral pe ECONOMICA.NET

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed